Reimaginarea Fântânii „Punctele Cardinale” ca insulă de biodiversitate

Grădina Urbană UVT a găzduit lansarea proiectului comun, inițiat de Primăria Municipiului Timișoara, Aquatim și studenții Universității de Vest: reimaginarea Fântânii „Punctele Cardinale” ca insulă de biodiversitate.

Săptămâna Verde Europeană la UVT este în 2022 la cea de-a cincea ediție, evenimentul UVT fiind selectat de Comisia Europeană ca eveniment partener al Săptămânii Verzi Europene, un program european care are loc la nivel internațional în perioada 30 mai – 5 iunie 2022.

Proiectul Reimaginarea Fântânii „Punctele Cardinale” ca insulă de biodiversitate face parte din viziunea globală propusă în calendarul din Săptămâna Verde Europeană la UVT și a fost propus de către Aquatim SA, ca deținător al drepturilor de utilizare a Fântânii „Punctele Cardinale”. UVT a răspuns ideilor inițiale prin organizarea unei abordări sistemice a procesului de generare a opțiunilor pentru proiectul creativ al Fântânii „Punctele Cardinale”. Axul central al proiectului constă în colaborarea dintre cadrele didactice și studenții aparținând de cele trei facultăți ale UVT (Facultatea de Arte și Design, de Chimie, Biologie, Geografie și Facultatea de Sociologie și Psihologie), cu participarea Centrului de Transfer Tehnologic și Inovare al UVT din structura ICAM. În acest mod, studenții sunt parte activă a unui proiect prin care UVT își propune să contribuie la creșterea stării de bine în comunitate, ideile creative propuse de aceștia pentru reimaginarea Fântânii „Punctele Cardinale” fiind deopotrivă estetice și funcționale, în spiritul Noului Bauhaus European.

Votarea celei mai bune idei creative propusă de către studenți, vizând reimaginarea Fântânii „Punctele Cardinale”, se poate face până în 31 octombrie 2022..

Preferințele se pot exprima prin utilizarea formularului online accesibil prin scanarea acestui QR-code:

The post Reimaginarea Fântânii „Punctele Cardinale” ca insulă de biodiversitate first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source