Potrivit unor reglementari in vigoare, cetatenii care isi achita integral impozitele pana la 31 martie beneficiaza de o reducere de 10%.

Contribuabilii care nu au achitat pana acum taxele si impozitele locale ar trebui sa faca platile in perioada urmatoare, cu mentiunea ca persoanele care isi achita datoriile pana la 31 martie beneficiaza de o reducere de 10%.

Aveti la dispozitie mai multe modalitati de a face plata: prin transfer bancar sau direct la casieria primariei.

In cazul in care impozitele si taxele locale, nu sunt platite anticipat, acestea pot fi platite in doua transe egale, pana la finalul acestei luni, respectiv pana pe 30 septembrie.

Pentru ce bunuri trebuie să plătească cetățenii taxe și impozite

Impozitul pe mașini

În ceea ce priveşte modul de calcul al impozitului pe maşini, acesta se determină în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului (cmc), prin înmulţirea fiecărei grupe de 200 cmc sau fracţiune din aceasta cu o sumă corespunzătoare din Codul fiscal. Există, de asemenea, unele scutiri de impozit, dar și posibilitatea de a beneficia de unele reduceri.

Impozitul pe clădirile rezidențiale și nerezidențiale

Pentru clădirile rezidenţiale şi clădirile-anexă deținute de persoane fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08%-0,2%, asupra valorii impozabile a clădirii. La clădirile nerezidențiale, impozitul se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2-1,3% asupra valorii impozabile stabilite.

Impozitul pe clădirile mixte

Atunci când același spațiu are și funcție rezidențială, și nerezidențială se complică puțin modul de calcul al acestui impozit. În determinarea cotelor de impozitare intră mai multe considerente: posibilitatea de a determina (din documentația cadastrală sau din contractul de închiriere) care e spațiul de locuit și care e cel folosit de firmă; în ipoteza în care spațiile nu pot fi identificate separat, atunci intră în calcul chestiuni pentru plata cheltuielilor cu utilitățile ș.a.m.d.

Clădirile trebuie reevaluate

Firmele sunt vizate, în principal, de această atenționare, pentru că legislația fiscală pretinde o reevaluare periodică a valorii impozabile a spațiilor deținute de acestea, indiferent de destinație. De asemenea, persoanele fizice trebuie să-și facă o reevaluare la cinci ani pentru clădirile cu destinație nerezidențială. Astfel de reevaluări sunt consemnate în rapoarte ce trebuie depuse la Fisc, până cel târziu la primul termen de plată pentru impozitul pe anul respectiv. În lipsa reevaluărilor, riscul este acela de a plăti un impozit mai mare.

Impozitul pe terenuri

Modul de calcul al impozitului pe terenuri e stabilit prin raportare la suprafața terenului, rangul localității în care este amplasat, zona și categoria de folosință, conform încadrării făcute de consiliul local și există și aici o lungă listă cu persoane scutite de plata lui. Pe perioada în care pentru un teren se plătește taxa pe teren, nu se datorează impozitul pe teren. Taxa pe teren e plătită de concesionari, locatari, titulari ai dreptului de administrare/ folosință, în condiții similare impozitului pe teren, pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale. Mai multe despre plata acestui tip de impozit, aici.

Taxa pe teren

Spre deosebire de impozit, taxa pe teren e plătită nu de proprietarul terenului, ci de concesionarul, cel care a închiriat sau a luat în administrare ori folosință un teren proprietate publică/privată a statului ori autorităților locale. Taxa pe teren se datorează similar impozitului pe teren.

Source