În luna premergătoare aniversării a 110 ani de la inaugurarea Teatrului Municipal ”Maior Gh. Pastia”, Primăria Municipiului Focșani, prin DDSP Focșani, a demarat lucrările de reabilitare a monumentelor funerare ale Maiorului Pastia și ale părinților Hortensiei Papadat Bengescu!

Demersurile de punere în valoare a monumentului funerar al filantropului Maior Gheorghe Pastia au demarat încă din 2018!

Atunci s-a întocmit documentația necesară pentru clasarea în Lista Monumentelor Istorice, iar în data de 9 octombrie 2019 monumentul funerar din Cimitirul Sudic a fost declarat Monument Istoric.

Ulterior, s-a demarat procedura de întocmire a documentației necesare restaurării mai multor monumente istorice din Cimitirul Sudic și din Cimitirul Nordic.

Astăzi au început lucrările de restaurare în Cimitirul Nordic la „Monumentul Basorelief Zoe și Dumitru Bengescu”, a căruia stare este una precară!

Peste câteva zile vor începe lucrările și în Cimitirul Sudic!

Reabilitarea monumentului funerar este un mic gest de recunoștință prin care îl omagiem pe cel care și-a donat averea pentru construcția celor mai emblematice instituții de cultură din Focșani, Teatrul Municipal și Ateneul Popular, care acum îi poartă numele. Monumentul funerar al Maiorului Gh. Pastia a fost realizat în 1929 și reabilitat în 1941, fiind avariat de cutremurul din anul anterior. 

Monumentul funerar a fost realizat în anii 1910 și 1929-1942 de către meșterii pietrari greci Nicolas P. Renieris și Nicolae Colios. Este alcătuit din două piese din marmură de nuanțe diferite: marmură de culoare alb-roșcată la partea superioară și marmură de culoare gri la partea inferioară. 

Partea superioară, dedicată Maiorului Gheorghe Pastia, este formată din două coloane care străjuiesc o placă de marmură, împreună sprijinind o cupolă triunghiulară pe care este așezată o sculptură din marmură de formă conică și un înger din piatră.

În ceea ce privește „Monumentul Basorelief Zoe și Dumitru Bengescu”, situat în Cimitirul Nordic trebuie spus că basorelieful comandat de scriitoarea Hortensia Papadat Bengescu, fiica defuncților, a fost realizat în 1915 de celebrul sculptorul Oscar Spathe. 

Dumitru Bengescu a fost ofițer al Regimentului 10 Putna și a luat parte la campania din anii 1877-1878 în luptele de la Grivița, Rahova, Plevna.

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani

Source