Săptămâna aceasta Iosefinul poate fi descoperit prin 3 trasee de teatru imersiv, care dezvăluie povești și lumi nebănuite, ce scapă ochiului în graba cotidiană. Spectacolul Orașul Paralel se joacă în 7, 8 și 12 septembrie 2021, de la orele 16:30, respectiv 18:30, pe toate cele trei rute: Vicki (traseul roz), Martin (traseul albastru) și The Game (traseul galben).
Orașul Paralel este o rupere de cotidian care ajută spectatorul să se conecteze la realitățile profunde ale cartierului, călăuzit fiind de personaje ficționale. Experiența inedită creată de Ana Mărgineanu și Peca Ștefan este inspirată de poveștile documentate în cartierul Iosefin, este construită în jurul locurilor misterioase pe care le-au descoperit și dăruită orașului prin intermediul actorilor Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, în colaborare cu tineri actori din Timișoara. Orașul Paralel este o piesă de teatru în plimbare, bazată pe un concept original dezvoltat de PopUP Theatrics (Ana Mărgineanu, Tamilla Woodard, Peca Ștefan) la New York.
Este un spectacol umblător, unde omul renunță la fotoliul roșu și o ia la picior după personaje, pe străzi, se bagă în cotloane, se urcă pe scări, coboară în beciuri, ajunge la etaj, pe acoperiș, într-un carusel ficțional, precizează Ana Mărgineanu, regizorul piesei.
Spectacolele jucate în premieră în 20, 21 și 22 august au reușit să emoționeze prin valențele și perspectivele noi arătate asupra cartierului chiar și timișorenii care locuiesc sau au locuit mulți ani în Iosefin, generând reacții de apreciere și susținere atâtt online cât și offline.
Este o experiență extrem de intimă, în sensul în care ești tu cu actorii. E ca și când se turnează un film și tu ești camera de filmat care urmărește personajele, doar că totul e în timp real. Pentru ceilalți oameni de pe stradă nu e vizibil spectacolul, dar pentru tine totul e foarte intens, explică Peca Ștefan, autorul textului piesei.
Orașul Paralel accentuează și specificul multicultural al cartierului, pe care fiecare spectator îl va resimți acceptând provocarea scenelor bilingve și participând activ la decodarea lumilor paralele, cu ajutorul călăuzelor care ghidează „spectactorii” pe tot parcursul piesei. Totodată spectacolul aduce și o noutate absolută, și anume traseul galben THE GAME, care reprezintă un jod urban în participanții își asumă rolul de iepure sau câine, fiecare cu filtrele, poveștile și obiectivele proprii.
Orașul Paralel are și un rol de atenționare, de evidențiere a paradoxurilor care ne înconjoară. Și-i invităm pe cei în măsură să influențeze dezvoltarea cartierului să vină la spectacol și să vadă lumile paralele ale Iosefinului, menționează Balázs Attila, directorul Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara.
Spectatorii sunt ghidați cu multă pricepere pe străzile Iosefinului de actorii deosebit de talentați care au intrat în rolurile personajelor inspirate din acest cartier al Timișoarei: Balázs Attila, Bandi András Zsolt, Czüvek Loránd, Éder Enikő, Erdős Bálint, Hegyi Kincső, Jancsó Előd, Kiss Attila, Lajter Márkó Ernesztó, Lőrincz Rita, Magyari Etelka, Mátyás Zsolt Imre, Molnos András Csaba, Tar Mónika, Tokai Andrea, Vajda Boróka, Oana Elena Antonovici, Ioana Octavia Balint, Otniel Curaciuc-Floruț, Patricia Gavril, Marin Lupanciuc, Raoul Horn, Jasmina Mitrici, Elena Nistor, Răzvan Oroian, Mirela Puia, Rareș-Cătălin Rusan.
Regia este semnată de Ana Mărgineanu, textul de Peca Ștefan, iar traducerea în maghiară de Timea Laslavic. Din echipa de creație mai fac parte: Cári Tibor (muzica originală), Baczó Tünde (coregrafie), Albert Alpár (scenografie și costume), Anca Berlogea-Boariu, Patricia Sas (video) și Maa Nu (foto).
Proiectul dorește să se extindă în 2022 și 2023 în cartierele Elisabetin și Fabric, creând o rețea de trasee imersive care descoperă viața ascunsă a Timișoarei. Toate aceste rute urmează să fie deschise publicului, în 2023, într-o explorare extinsă în timpul Capitalei Culturale Europene.
DILEME URBANE. ORAȘUL PARALEL este un proiect dezvoltat în cadrul Programului Cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii de Asociația Culturală Diogene în coproducție cu Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea de Vest – Facultatea de Muzică și Teatru, Teatrul Thespis, Pop Up Theatrics, LOGS, Nokia, STPT. Proiectul este cofinanțat prin programul Erasmus+ COME:ON! (Culture, Occupation, Mobility, Europe: Operational Network!) și de Centrul de Proiecte Timișoara ca parte a programului cultural prioritar TM2023 RESTART.
Biletele pot fi achiziționate de la casieria Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara și de pe pagina web a proiectului orasulparalel.ro . Precizăm că locurile sunt limitate la 5 spectatori pentru traseul Vicki, respectiv 10 spectatori pentru traseele Martin și The Game.
The post Provocarea Orașului Paralel redeschisă timișorenilor first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.