Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, va semna un Protocol de colaboare între Municipiul Timișoara, Universitatea Politehnica Timișoara, Asociaţia Clusterul pentru Promovarea Clădirilor cu Consum de Energie Aproape Egal cu Zero – PRO-NZEB și Asociația Portic. Scopul colaborării este organizarea evenimentului “Săptămâna NZEB TIMIȘOARA 2023”, în perioada de 10 – 13 mai 2023, eveniment înscris în agenda Timișoara Capitală Europeană a Culturii în 2023.

Un pachet de acțiuni specifice au loc după încheierea proiectului „PadovaFIT Expanded” – „Expanding PadovaFIT! Home Solutions” ID 847143, finanţat în cadrul Programului Horizon 2020. Obiectivul general al proiectul a vizat extinderea bunelor practici ale municipalității Padova – PadovaFIT – ca soluții pentru eficientizare energetică în clădirile rezidențiale şi operaționalizarea unor structuri de tip ghişeu unic – „one-stop-shop” în România şi Bulgaria, țări în care să fie transferate cunoştințele şi soluțiile care constituie bune practici ale municipalității Padova.

În cadrul proiectului s-au derulat și proceduri de organizare a unui ghișeu unic specializat în oferirea de informații cetățenilor municipiului Timișoara cu privire la One-Stop-Shop-ul pentru renovări energetice de clădiri. Beneficiarii au nevoie de educare și de informare pentru a înțelege ce presupune construcția unei clădiri cu consum redus de energie, așa cum o cere legislația.

SĂPTĂMÂNA NZEB TIMIȘOARA 2023 face parte din ”nZEB Roadshow”, care este un eveniment internațional ce aduce împreună organizații din Bulgaria, Croația, Grecia, Italia și România în vederea promovării pe plan local și regional a bunelor practici în materie de clădiri cu consum de energie aproape egal cu zero (nZEB) și pentru stimularea cererii de personal calificat, într-un mod inedit. (https://www.pro-nzeb.ro/articol-pro-nzeb/saptamana-nzeb-timisoara-10-13-mai-2023/)

Săptămâna nZEB Timișoara va cuprinde conferințe, ateliere de lucru, sesiuni de instruire și prezentare a principiilor nZEB, de demonstrare a tehnologiilor disponibile pentru atingerea noilor cerințe de eficiență energetică, dar și modul în care acestea pot fi combinate pentru obținerea unei eficiențe energetice sporite a clădirilor, precum și dobândirea unui mediu de viață sănătos și confortabil pentru ocupanții acestora.

Publicul țintă este format, în primul rând, din profesioniști din domeniul construcțiilor: arhitecți, ingineri, studenți, meșteri și constructori, iar activitățile sunt dedicate și autorităților publice și viitorilor beneficiari ai clădirilor cu performanță energetică ridicată.

Evenimentul va fi organizat în Piața Iancu Huniade din Timișoara, cu implicarea Biroului Avize și Control Mediu, din cadrul Direcției Calitatea Vieții. Această ediție va avea loc în întreaga parcare Modex, astfel încât să faciliteze accesul la standuri al pietonilor în număr cât mai mare. Activitățile de tipul ateliere de lucru și consultări cu autorități și profesioniști vor avea loc în Aula Rectoratului UPT.

Proiectul de hotărâre îl găsiți aici:
https://www.primariatm.ro/administratie/consiliul-local/proiecte-de-hotarari/?uid=51147EE543582677C22589800036BAD3

The post Promovăm ideea de tranziție către eficiență energetică şi sustenabilitate first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source