PROIECT DE HOTĂRÂRE | 13 | din data de 20.01.2022

Privind stabilirea salariilor/indemnizațiilor de bază pentru funcțiile publice și funcțiile contractuale din cadrul familiei ocupaționale “Administrație” utilizate în cadrul instituției Comuna Mogoșoaia, județul Ilfov, pentru anul 2022

AVÂND ÎN VEDERE:

Referatul de aprobare a inițiatorului proiectului de hotărâre;

Raportul compartimentului de specialitate;

Avizul Comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Prevederile art. I și II din Ordonanţa de urgenţă nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;

Conform art. 155 alin. (1) lit. c)  și alin. (4) lit. a), art. 390 și art. 547 din Ordonanţa de urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 3 alin. (4), art. 6, art. 8 alin. (1), art. 11 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), art. 12, art. 40, Anexa nr. VIII, Capitolul I, litera A, punctul III, lit.a) și b) – notă, Capitolul II, litera A , punctul IV, lit. A) și lit.b) – notă din prevederile Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice actualizată cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr. 53/2003 -Codul muncii republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Potrivit art.35^1 din Legea nr. 155/2010 a poliției locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr. 62/2011 a dialogului social, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

H.G. nr. 1071/2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată;

Ordonanţa de urgenţă nr. 131/2021 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene;

Prevederile art. III din O.U.G nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, actualizată cu modificările şi  completările ulterioare;

Procesul-verbal nr. 1706/20.01.2022 încheiat între conducerea instituției comuna Mogoșoaia și reprezentanții salariaților instituției Comuna Mogoșoaia, urmare a  consultării acestora în baza art.11 alin. (1) din Legea – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, modificată și completată;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare

SE PROPUNE:

Art. 1 Aprobarea salariilor/indemnizațiilor de bază pentru funcțiile publice și funcțiile contractuale din cadrul familiei ocupaționale “Administrație” utilizate în cadrul instituției Comuna Mogoșoaia, județul Ilfov, pentru anul 2022, conform anexelor la prezentul proiect de hotărâre.

Inițiator
Primar
Paul Mihai Nicu Precup
Avizat
Secretar General
Roxana Cristina Bute

Source