Lucrările de reabilitare și modernizare a infrastructurii rutiere din oraș NU trebuie să afecteze spațiile verzi din Focșani. Tocmai de aceea, încă de anul trecut, Primarul Misăilă a avertizat în mod PUBLIC firmele, care lucrează la resistematizarea infrastructurii din Focșani, că au obligația să protejeze arborii din oraș pe întreaga perioadă a lucrărilor.
„Companiile care au câștigat proiectele scoase la licitație de Primăria Municipiului Focșani trebuie să înțeleagă faptul că au obligația de a proteja arborii din zonele în care execută lucrări publice! Este inadmisibil ca muncitorii și cei care urmăresc lucrările să nu protejeze copacii sau alte bunuri aflate pe domeniul public” a declarat Primarul Municipiului Focșani.
De asemenea, edilul a precizat faptul că „oferim tot suportul nostru companiilor care derulează lucrări publice dar cerem, cu fermitate, respectarea contractelor, precum și respectarea bunurilor aflate pe domeniul public”.
În acest sens, poziția Primăriei Municipiului Focșani este una cât se poate de clară, iar „bunurile distruse de constructori trebuie reparate sau înlocuite, după caz”, a spus Primarul Misăilă.
Totodată, edilul face pe această cale un apel la TOȚI cetățenii din Municipiul Focșani să anunțe de urgență Primaria, precum și alte instituții abilitate, ori de câte ori observă sau sunt martori la distrugeri ale domeniului public, indiferent dacă autorii sunt firme care execută lucrări în oraș sau pur și simplu alți cetățeni rău intentionați.
Legea este una și aceeași pentru toată lumea și trebuie respectată, iar cine încalcă legea și aduce pagube domeniului public TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Focșani

Source