Timișorenii care au idei de proiecte comunitare vor avea și anul acesta la dispoziție campania de bugetare participativă, organizată de Primăria Municipiului Timișoara. Anul acesta, municipalitatea vine cu câteva noutăți care se regăsesc într-un proiect de hotărâre de consiliu local, care intră în consultare publică.

„Cetățenii știu cel mai bine care sunt lucrurile pe care ar vrea să le îmbunătățească în zona în care locuiesc, acolo unde merg la școală sau în apropierea locului de muncă. Așa că alocăm și anul acesta o sumă consistentă cu care punem în practică idei de proiecte primite de la timișoreni și care sunt votate de comunitate. Anul acesta, creștem suma maximă acordată fiecărui proiect și facem câteva schimbări importante. Vrem să încurajăm timișorenii să vină cu propuneri de proiecte pentru zonele din oraș considerate defavorizate, și pentru asta alocăm o sumă dedicată. Campania de anul trecut a strâns peste 19.000 de voturi și ne așteptăm ca, și în acest an, entuziasmul cetățenilor și al societății civile timișorene să fie la cote ridicate”, transmite primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Bugetul participativ din acest an propune câteva modificări, precum includerea unui instrument de sprijinire a comunităților defavorizate. Astfel, se alocă suplimentar 1,2 milioane de lei pentru proiectele de sprijin care vizează patru Zone Urbane Marginalizate (ZUM), respectiv Fratelia, Ronaț, Polonă și Kuncz. Pentru a prioritiza școlile dezavantaje, proiectele de dotări care nu sunt incluse în alocările bugetare ale municipiului Timișoara vor fi disponibile doar pentru cele patru zone marginalizate.

De anul acesta se vor organiza cel puțin trei ateliere în fiecare dintre cele patru ZUM, cu scopul de a se identifica și îmbunătăți propunerile pentru comunitățile de aici. Aceste Zone Urbane Marginalizate au fost stabilite pe baza cercetărilor realizate de către Direcția de Asistență Socială Timișoara și sunt incluse în strategia de dezvoltare a serviciilor sociale din oraș.

În cadrul campaniei de bugetare participativă, suma propusă pentru fiecare proiect este de maxim 500.000 lei la nivelul întregului oraș, cu o alocare totală de 3.000.000 lei, iar pentru zonele marginalizate, suma maximă per proiect este de 300.000 lei, ajungându-se la o alocare totală de 1.200.000 lei.

Campania din anul 2022 s-a finalizat cu 8 proiecte câștigătoare, în urma voturilor exprimate de cetățeni. Perioada de implementare a proiectelor este de 1-2 ani și stadiul implementării se poate urmări pe https://decidem.primariatm.ro/bp .

Proiectul de hotărâre poate fi consultat aici:

Primăria va organiza o dezbatere publică privind Regulamentul bugetului participativ, în data de 07.03.2023, ora 17:00, în sala de ședințe a consiliului local, bulevardul C.D. Loga, nr. 1.  Timișorenii care au sugestii, propuneri sau opinii le pot trimite la adresa de e-mail: [email protected], până cel târziu în data de 07.03.2023, ora 12:00.

Serviciul Comunicare

The post Primăria Timișoara pregătește ediția din 2023 a bugetului participativ first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source