Primăria Timișoara nu mai solicită garanție imobiliară pentru sprijinul financiar acordat pentru  

reabilitarea clădirilor istorice private

Primăria Timișoara vine în sprijinul proprietarilor persoane fizice care doresc să reabiliteze clădirile istorice în care locuiesc, ori pe care le dețin, prin modificarea cuantumului finanțării din bani publici acordat pentru restaurarea acestor imobile și prin eliminarea garanției imobiliare aferente contractului de sprjin financiar. Proiectul pentru modificarea Regulamentului va fi în consultare publică pentru o perioadă de 30 de zile lucrătoare.

„O lege inițiată la Timișoara elimină cel mai mare blocaj pentru reabilitarea clădirilor de patrimoniu. Am colaborat cu colegii mei din Parlamentul României pentru a elimina obligativitatea ipotecii pentru cei care vor să acceseze programul de sprijin al primăriei. Ipoteca respectivă însemna 10 ani în care proprietarii nu puteau vinde și riscau să fie executați siliți la fiecare neplată. De aceea, am mers până la nivel național și mă bucur că Parlamentul ne-a ascultat și a modificat legea”, transmite primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Primăria poate acorda solicitanților un sprijin financiar nerambursabil de 30% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente lucrărilor de reabilitare a clădirilor istorice situate în zonele prioritare de intervenție, precum și un sprijin financiar rambursabil de 70%, cu zero dobândă, care va fi recuperat într-o perioadă de maxim 10 ani.

Totodată, pentru ca Programul de sprijin financiar pentru creşterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor din zonele prioritare de intervenție din Municipiul Timișoara să fie mai accesibil și pentru a crește șansele de reabilitare a clădirilor de patrimoniu, prin noul Regulament se elimină contractul de garanție imobiliară ce însoțește contractul de sprijin financiar acordat persoanelor fizice.

Noile modificări ale Regulamentul pentru aplicarea Programului de sprijin sunt posibile ca urmare modificărilor legislative aduse, la începutul acestui an (prin L4/03.01.2023), legii nr. 153/2011 care se află la baza acestui program de sprijin financiar.

Programul de sprijin oferă un instrument flexibil și ușor de accesat, în vederea creşterii calității arhitectural-ambientale a clădirilor istorice prin reabilitarea structural-arhitecturală a fațadelor acestora, în concordanță cu planurile de urbanism și cu regulamentele locale aferente.

Municipiul Timișoara deține un bogat patrimoniu arhitectural, având cel mai mare număr de clădiri istorice clasate ca monument din România, iar conservarea moștenirii cultural este o prioritate pentru administrația locală. În urma inventarierii clădirilor de patrimoniu, în Timișoara au fost identificate 4 zone prioritare de intervenție: Zona I – Piața Victoriei, Zona II – Cetate, Zona III – zonele principale Iosefin, Fabric și Elisabetin și Zona IV – zonele secundare Iosefin și Fabric.

Proiectul de hotărâre: https://www.primariatm.ro/administratie/consiliul-local/proiecte-de-hotarari/?uid=C036F7A843216C97C225895E00451322

Recomandări și sugestii pot fi trimise pe adresa de e-mail: [email protected]

Serviciul Comunicare

The post Primăria Timișoara nu mai solicită garanție imobiliară pentru sprijinul financiar acordat pentru reabilitarea clădirilor istorice private first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source