Primăria Timișoara și TimPark fac primii pași pentru construcția unei noi parcări multietajate de aproximativ 150 de locuri, în zona Gării de Nord. Pentru prima dată, banii obținuți din taxa de parcare se întorc în construcția de noi parcări multietajate. Licitația pentru întocmirea Studiului de Fezabilitate a fost lansată, acesta urmând să fie plătit din banii pe care municipiul îi încasează din taxa de parcare. 

„Parcarea va rezolva și aglomerația de mașini parcate peste tot în fața blocurilor de pe Dragalina, vis-a-vis de gară. Acolo, zona va fi regândită, cu spații verzi generoase, trotuare și piste pentru biciclete. Este prima stradă pe care oricine ajunge cu trenul la Timișoara o vede după ce iese din gară. Așa cum am promis, investim banii din taxa de parcare în dezvoltarea de parcări noi și este pentru prima dată când banii plătiți de timișoreni pe parcare se întorc în spații noi de parcare”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz. 

Viitoarea parcare, cu parter, două etaje și terasă circulabilă, va fi construită în spatele imobilelor de locuințe P+8E de pe străzile Bdul. General Ion Dragalina și Splaiul Nicolae Titulescu, unde în prezent se află mai multe garaje dezafectate. Numărul estimat al locurilor de parcare nou create este de 150, însă acesta poate crește în funcție de scenariile de mobilare permise pe teren. 

De asemenea, viitoarea parcare va fi dotată și cu rastele de biciclete. Printre obiectivele Studiului de Fezabilitate comandat de TimPark și Primăria Timișoara se numără și reabilitarea, modernizarea și reorganizarea spațiilor publice urbane (zone pietonale, zone destinate traficului auto și a parcărilor, locuri de joacă pentru copii, zone verzi, iluminat public) prin reconsiderarea modalităților de utilizare a acestora. 

La începutul anului viitor, după ce vom primi această documentație cerută de lege, vom afla și costul estimat al parcării.

Costul estimat al studiului este de 198.340,34 lei, fără TVA (236.025 lei, TVA inclus), banii urmând să provină din bugetul TimPark. Ofertele pot fi depuse de azi timp de 21 de zile. Câștigătorul licitației are la dispoziție 210 zile calendaristice din momentul încheierii contractului pentru predarea tuturor documentațiilor. 

De la începutul anului 2022 și până în prezent, Primăria Timișoara, TimPark și SDM au amenajat circa 450 de noi locuri de parcare în oraș, fondurile provenind din taxa de parcare încasată de municipalitate.

Serviciul Comunicare

The post Primăria Timișoara face licitație pentru documentația tehnică pentru parcare multietajată în zona Gării de Nord first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source