27.09.2023
Primăria Municipiului Timișoara îmbunătățește procedurile pentru siguranța publică și protecția mediului. Astfel, a elaborat un nou regulament privind gestionarea deșeurilor medicale (umane și veterinare), care a fost aprobat de Consiliul Local. Conform noului regulament, începând de anul viitor, toți producătorii și generatorii autorizați de deșeuri medicale de pe raza municipiului Timișoara au obligația de a completa Planul de gestionare a deşeurilor rezultate din activitatea medicală (umană și veterinară), conform unui formular unic, tipizat.
Această procedură permite urmărirea cu claritate a etapelor parcurse de către producătorii și generatorii de deșeuri medicale pe fluxul de eliminare a acestui tip de deșeuri.
Regulamentul, aprobat prin HCL 392/2023, creează un cadru legal unitar pentru gestionarea deșeurilor medicale, în condiții de siguranță cât mai mare. Un accent deosebit se pune pe gestionarea deșeurilor periculoase pentru a preveni poluarea mediului și afectarea sănătății publice, în conformitate cu legile naționale și internaționale în domeniu.
Deșeurile vizate sunt: medicamente, chimicale, deșeuri din care ar rezulta riscul de infecție și alte deșeuri provenite din activități de asistență medicală sau veterinară și/sau din cercetări conexe (cu excepția deșeurilor de la prepararea hranei în bucătării sau restaurante, care nu provin direct din activitățile de asistență medicală).
Primăria Timișoara se asigură de protecția mediului și siguranța cetățenilor și cere tuturor operatorilor să își completeze planul anual de gestionare a deșeurilor rezultate din activități medicale până la 1 martie. Planul vizează activitatea de debarasare de pe teritoriul Timișoarei din anul precedent.
Regulamentul și planul de gestionare a deșeurilor este disponibil online. Rugăm toți operatorii vizați să acceseze următorul link: https://beta.primariatm.ro/servicii/planul-anual-gestiune-deseuri-medicale
În contextul eforturilor Primăriei Timișoara de a avansa procesul de digitalizare, vă informăm că planul de eliminare a deșeurilor, însoțit de o copie a contractului încheiat cu un operator autorizat de deșeuri medicale, poate fi trimis online la adresa: [email protected].
În cazul în care nu puteți transmite documentele online, vă așteptăm la Camera 12, pe C.D. Loga, nr. 1, la sediul Primăriei.
Serviciul Comunicare
The post Primăria Timișoara a stabilit un flux mai clar de monitorizare a deșeurilor rezultate din activitatea medicală first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.