Primăria Timișoara a primit o ofertă pentru Traseul Muzeal al Revoluției din 1989

Primăria Municipiului Timișoara va analiza în perioada următoare oferta depusă pentru proiectul „Servicii de proiectare (faza DALI) în vederea realizării obiectivului de investiții Memorialul (Traseul) Revoluției din 1989 în Timișoara”. Documentația va cuprinde și elaborarea conceptului curatorial și memorial pentru definirea traseului Revoluției din 1989 în Timișoara. Pentru realizarea documentației s-a înscris firma Q Group Proiect SRL cu Balthasarh SRL ca și subcontractant. 

Acesta este singurul proiect de memorie istorică colectivă, al unui municipiu din România, admis din start în PNRR (Programul Național de Redresare și Reziliență), având finanțarea asigurată.

Revoluția din 1989 este unul din evenimentele marcante ale istoriei Timișoarei și marchează tranziția orașului către democrație. Acest proiect vizează transformarea spațiului public într-un mediu care să evoce momentele respective și să păstreze vie memoria zilelor lui Decembrie 1989. 

Nouă puncte emblematice pentru Revoluție vor trece prin diverse intervenții urbanistice: Piața Maria, Podul Traian, Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sf. Gheorghe, Prefectura, Podul Decebal, Parcul Poporului, Cimitirul Eroilor. Cu ajutorul tehnologiilor de realitate augmentată și realitate virtuală, timișorenii și turiștii vor putea retrăi atmosfera acelor zile. 

Patrimoniul cultural al orașului va fi de asemenea valorificat din punct de vedere turistic, printr-o semnalistică modernă, crearea unei aplicații dedicate vizitatorilor și digitalizarea locațiilor incluse în traseu.

Proiectul prevede și  modernizarea pavajelor pentru a accesibiliza spațiul pentru toate categoriile de utilizatori pietonali, prin iluminat public diferențiat, marcaj tactic, signaletică sonoră și borduri la nivel cu carosabilul. Mobilierul urban și marcajele vizuale vor avea un concept unitar pentru toate locațiile.

Caracterul locului va fi conservat și valorificat, iar pentru două zone (Piața Maria și Consiliul Județean) vor fi realizate studii de iluminat public complete și vor fi propuse soluții de iluminat ambiental. Tehnologia trece în prim-plan prin acest proiect.

Traseul Revoluției este un proiect cu o valoare totală estimată de aproape 4,3 milioane de euro.

Valoarea estimată a contractului de proiectare este de 792.999,99 lei (TVA inclus).

Serviciul Comunicare

The post Primăria Timișoara a primit o ofertă pentru Traseul Muzeal al Revoluției din 1989 first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source