Primăria Timișoara a primit bilanțul termoenergetic Colterm, pentru prima dată avizat de ANRE, Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei

Societatea de termoficare, Colterm, a transmis către Primăria Municipiului Timișoara bilanțul pentru anul 2021 cu privire la energia pe care a produs-o și distribuit-o la consumatori, precum și pierderile aferente.

Pierderile tehnologice din 2021 sunt de 341.440,51 MWh, din care cele mai mari:

  • 184.737,74 MWh în producerea energiei din toate centralele
  • 97.415,31 MWh în rețeaua primară (de transport)
  • 56.319,88 MWh în rețeaua secundară (de distribuție)

„Este prima dată când vedem, din date verificate și aprobate de autoritatea din domeniul energiei, situația reală a pierderilor din sistemul de termoficare centralizat. Lipsa de asumare politică se vede în sutele de mii de megawati oră pierduți. Am pornit, cât s-a putut de repede, retehnologizarea a 29 de kilometri de conducte, modul cel mai bun de reducere al pierderilor tehnologice și acest bilanț reiterează că vom elimina jumătate din ele.

Sistemul de termoficare centralizat are nevoie de investiții urgente pentru a deveni eficient. Avem încă un proiect în lucru pe 3 kilometri și jumătate, pentru care vrem să începem anul viitor execuția”, transmite primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Proiectul de retehnologizare a rețelei de termoficare din Timișoara, care cuprinde 30 de kilometri din cele mai degradate porțiuni, va avea un impact considerabil pentru reducerea pierderilor tehnologice. La finalul proiectului, pierderile tehnologice vor fi reduse cu 50,3% (77.438,8 MWh). Cu alte cuvinte, investiția va reduce la jumătate căldura pierdută pe drumul dintre termocentrale și consumatori. Pentru realizarea proiectului de investiții sunt induse pierderi suplimentare, rezultate din golirea conductelor vechi și efectuarea testelor pentru cele noi montate.

Sistemul municipal de termoficare cuprinde pe partea de producție a energiei: o centrală electrotermică mare (CET Sud), o centrală termică mare (CT Centru), 6 centrale de cartier (3 CT-uri și 3 CET-uri), 117 puncte termice proprii și 30 de puncte termice ce aparțin unor agenți economici. Rețeaua de termoficare este formată din 73 de kilometri de rețea primară, cu 3 magistrale de transport care se conectează prin punctele termice la 222 de kilometri de rețea secundară, de distribuție a apei calde și pentru încălzire. Doar jumătate din rețeaua secundară are conducte preizolate, moderne, restul fiind conducte clasice izolate cu vată minerală.

În 2021, CT Centru a avut o eficiență de producție de peste 95%, iar CET Sud o eficiență de producție de aproximativ 70%. În total, 909.031,94 MWh de combustibil au fost folosiți pentru producția energetică Colterm, cu un mix echilibrat de combustibil (aproximativ jumătate din pondere cărbune, jumătate gaz natural), cea mai mare parte fiind realizată de cele două centrale mari.

Pierderile înregistrate sunt de două tipuri: pierderi tehnologice, cauzate de avarii din sistem sau de pierderea căldurii în mediul ambiant, și pierderi reale, care le includ pe cele tehnologice, dar și pe cele cauzate de modul haotic de debranșare de la sistemul centralizat în ultimii 15 ani.

Bilanțul a fost întocmit de INCDE-ICEMENBERG București, auditor energetic clasa II complex, atestat ANRE.

Proiectul de hotărâre poate fi consultat aici: https://www.primariatm.ro/administratie/consiliul-local/proiecte-de-hotarari/?uid=610C30D202807020C225888E0039AC96

Serviciul Comunicare

The post Primăria Timișoara a primit bilanțul termoenergetic Colterm, pentru prima dată avizat de ANRE, Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source