
Consiliul Local al Comunei Șelimbăr va dezbate în ședința din luna iulie o hotărâre pentru actualizarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor pentru proiectul „Program privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră – Stație de reîncărcare pentru autovehicule electrice în comuna Şelimbăr.”
În total vor fi 6 stații de încărcare a autoturismelor electrice. În Șelimbăr vor fi 3, iar în Mohu Bungard și Veștem, câte una.
Decizia vine ca urmare a modificărilor survenite de la aprobarea inițială din martie 2022, inclusiv creșterea prețurilor la materiale și manoperă, precum și a schimbărilor legislative.
Proiectul este co-finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), în baza unui contract semnat în decembrie 2023, iar primăria va asigura o contribuție financiară pentru cheltuielile neeligibile. Valoarea totală a investiției, inclusiv TVA, se ridică la 709.738,98 lei. Primăria Șelimbăr va achita 330 de mii de lei din această sumă.
Noua stație va cuprinde:
Două stații de reîncărcare mașini electrice 50+22kW, cu sistem integrat de stocare a energiei.
Platforme operare/administrare stații.
Panouri informative.
Rețele electrice (LES) cu cabluri specifice.
Prin acest proiect, Primăria Şelimbăr își reafirmă angajamentul pentru protejarea mediului și promovarea transportului ecologic, contribuind la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și la îmbunătățirea calității aerului.