Primăria municipiului Turnu Măgurele, cu sediul în municipiul Turnu Măgurele organizează în data de 22.08.2023, ora 10:00 – proba scrisă, concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată cu durată timpului de muncă 8h/zi – 40h/saptamâna a următoarele funcţii publice vacante de execuţie din cadrul Aparatului de specialitate al primarului municipiului Turnu Măgurele:
a) Inspector, clasa I, grad superior, COMPARTIMENT CADASTRU, IMOBILIAR, EDILITAR, BANCA DE DATE URBANE SI PATRIMONIU
b) Consilier, clasa I, grad debutant, COMPARTIMENT ADMINISTRATIE LOCALA SI MONITORIZARE PROCEDURI ADMINISTRATIVE
Condiții de participare
Toti candidatii trebuie îndeplinească condițiile de ocupare a unei funcții publice – prevăzute de art.465 din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ cu modificările şi completările ulterioare;
Condiții specifice
Pentru Inspector – Clasa I, COMPARTIMENT CADASTRU, IMOBILIAR, EDILITAR, BANCA DE DATE URBANE SI PATRIMONIU
Studii:
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă
Domenii de studiu: Ştiinţe inginereşti (Domeniul fundamental), Inginerie civilă (Ramura de știință), Inginerie electrică, electronică şi telecomunicaţii (Ramura de știință), Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management (Ramura de știință)
Vechimea minimă în specialitatea studiilor: 7 ani
Pentru Consilier – Clasa I, COMPARTIMENT ADMINISTRATIE LOCALA SI MONITORIZARE PROCEDURI ADMINISTRATIVE
Studii:
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă
Domenii de studiu: Ştiinţe sociale (Domeniul fundamental), Ştiinţe administrative (Ramura de știință), Ştiinţe umaniste şi arte (Domeniul fundamental), Arhivistică (Specializarea), Ştiinţe administrative (Domeniul de licență)
Vechimea minimă în specialitatea studiilor: 0 ani
Bibliografie și tematică pentru: Inspector, Clasa I, Grad profesional superior, COMPARTIMENT CADASTRU, IMOBILIAR, EDILITAR, BANCA DE DATE URBANE SI PATRIMONIU
1. Constituția României, republicată
cu tematica: Reglementări privind drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale
2. Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
cu tematica: Capitolul I – Principii si definiții Capitolul II – Dispoziții speciale
3. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
cu tematica: Capitolul I – Dispoziții generale Capitolul II – Egalitatea de șanse si de tratament între femei si bărbați în domeniul muncii Capitolul III – Egalitatea de șanse și de tratament în ceea ce privește accesul la educație, la sănătate, la cultură si la informare Capitolul IV – Egalitatea de șanse între femei si bărbați în ceea ce privește participarea la luarea deciziei Capitolul VI – Soluționarea sesizărilor si reclamațiilor privind discriminarea bazată pe criteriul de sex,
4. Titlul I si II ale părții a VI-a din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare
cu tematica: Reglementări privind Codul administrativ – Partea a VI a –Titlul I, Titlul II – Statutul funcţionarilor publici Capitolul III – Modalitățile de exercitare a dreptului de proprietate publică a statului sau al unităților administrativ-teritoriale Partea a-V-a – Reguli specifice privnd proprietatea publică și privată a statului sau al unităților administrativ-teritoriale,
5. Legea nr.7 /1996 republicată – Legea cadastrului și a publicității imobiliare
cu tematica: Titlul II – Capitolul I – Evidența cadastal – juridică Titlul II – Capitolul II – Procedura de înscriere în cartea funciară,
6. H.G. nr.841/1995 – privind procedurile de transmitere fără plată și de valorificare a bunurilor aparținând instituțiilor publice, cu modificările si completărle ulterioare
cu tematica: Organizarea procedurii de licitație.
Bibliografie și tematică pentru: Consilier, Clasa I, Grad profesional debutant, COMPARTIMENT ADMINISTRATIE LOCALA SI MONITORIZARE PROCEDURI ADMINISTRATIVE
1. Constituția României, republicată
cu tematica: Reglementări privind drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale,
2. Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare
cu tematica: Capitolul I – Principii si definiții Capitolul II – Dispoziții speciale,
3. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
cu tematica: Capitolul I – Dispoziții generale Capitolul II – Egalitatea de șanse si de tratament între femei si bărbați în domeniul muncii Capitolul III – Egalitatea de șanse și de tratament în ceea ce privește accesul la educație, la sănătate, la cultură si la informare Capitolul IV – Egalitatea de șanse între femei si bărbați în ceea ce privește participarea la luarea deciziei Capitolul VI – Soluționarea sesizărilor si reclamațiilor privind discriminarea bazată pe criteriul de sex,
4. Titlul I si II ale părții a VI-a din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare
cu tematica: Reglementări privind Codul administrativ – Partea a VI a –Titlul I, Titlul II – Statutul funcţionarilor publici,
5. Legea nr. 16/1996 a arhivelor naționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare
cu tematica: Capitolul III Obligațiile creatorilor și deținătorilor de documente,
6. Instrucțiuni privind activitatea de arhivă la creatorii și deținătorii de documente, aprobate de conducerea Arhivelor Naționale prin Ordinul de zi nr. 217/ 23 mai 1996
cu tematica: Capitolul II Obligațiile creatorilor și deținătorilor de documente: A. Evidența documentelor, B. Gruparea documentelor în dosare, C. Inventarierea documentelor.Predarea la compartimentul de arhivă, D. Selecționarea documentelor, I. Păstrarea documentelor; organizarea depozitului de arhivă, J. Depunerea documentelor la Arhivele Naționale,
7. Ordinul nr. 137/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea unor dispoziții ale Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996
cu tematica: Capitolul I Dispoziții generale.
Data, ora și locul desfășurării probei scrise: 22.08.2023 ora 10:00, Primaria Turnu Magurele , str.Republicii, nr.2 – Turnu Măgurele.
Documentele pentru înscrierea la concurs sunt cele prevăzute la art. 49 alin.(1) din H.G. nr.611/2008cu modificările şi completările ulterioare și se depun la sediul instituției în perioada: 20.07.2023 – 08.08.2023.
Perioada selecție dosare concurs: în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor.
Perioada depunere contestație la selecție: în termen de cel mult 24 de ore de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor.
Perioada soluționare contestații la selecție: în termen de maximum 24 de ore de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor.
Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei municipiului Turnu Măgurele – Compartiment resurse umane – inspector Vlad Cristian şi la nr.de telefon 0247/416451 interior 129.