Primăria municipiului Turnu Măgurele, cu sediul în municipiul Turnu Măgurele organizează în data de 10.08.2023, ora 08:00 – proba scrisă, concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată cu durată timp de muncă: 8h/zi – 40h/saptamâna a funcţii publice vacante de execuţie – consilier juridic, clasa I, grad profesional superior, compartiment constatare, impunere, încasare executare silită persoane juridice, serviciul impozite și taxe locale  din cadrul Aparatului de specialitate al primarului municipiului Turnu Măgurele

Condiții de participare

Toti candidatii trebuie îndeplinească condițiile de ocupare a unei funcții publice  – prevăzute de art.465 din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ cu modificările şi completările ulterioare;

Condiții specifice pentru ocuparea postului:

Studii:
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă

Domenii de studiu: Ştiinţe sociale (Domeniul fundamental), Ştiinţe juridice (Ramura de știință), Drept (Domeniul de licență)

    Vechimea minimă în specialitatea studiilor: 7 ani

Bibliografie și tematică

    1. Constituția României, republicată.

      cu tematica – Reglementări privind drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale.

    2. Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

      cu tematica – Capitolul I – Principii si definiții Capitolul II – Dispoziții speciale.

    3. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

      cu tematica – Capitolul I – Dispoziții generale Capitolul II – Egalitatea de șanse si de tratament între femei si bărbați în domeniul muncii Capitolul III – Egalitatea de șanse și de tratament în ceea ce privește accesul la educație, la sănătate, la cultură si la informare Capitolul IV – Egalitatea de șanse între femei si bărbați în ceea ce privește participarea la luarea deciziei Capitolul VI – Soluționarea sesizărilor si reclamațiilor privind discriminarea bazată pe criteriul de sex.

    4. Titlul I si II ale părții a VI-a din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

      cu tematica – Reglementări privind Codul administrativ – Partea a VI a –Titlul I, Titlul II – Statutul funcţionarilor publici.

    5. Legea nr.227/2015-privind Codul Fiscal ,cu modificările şi completările ulterioare

      cu tematica – Titlul IX-Impozite și taxe locale: -Cap.I, II,III,IV.

    6. H.G. nr.1/2016-pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal,cu modificările şi completările ulterioare.

      cu tematica – Titlul IX-Impozite și taxe locale: -Cap.II,III,IV.

    7. Legea nr.207/2015-privind Codul de Procedură fiscală ,cu modificările şi completările ulterioare.

      cu tematica – Titlul VII-Colectarea creanțelor fiscale: -Cap.I-Dispoziții generale; -Cap.II-Stingerea creanțelor fiscale prin plată,compensare și restituire.

Data, ora și locul desfășurării probei scrise: 10.08.2023 ora 08:00, Primaria Turnu Magurele , str.Republicii, nr.2

Documentele pentru înscrierea la concurs sunt cele prevăzute la art. 49 alin.(1) din H.G.  nr.611/2008cu modificările şi completările ulterioare și se depun la sediul instituției în perioada: 11.07.2023 – 31.07.2023.

Perioada selecție dosare concurs: în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor.

Perioada depunere contestație la selecție: în termen de cel mult 24 de ore de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor.

Perioada soluționare contestații la selecție: în termen de maximum 24 de ore de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor.

  Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei municipiului Turnu Măgurele – Compartiment resurse umane – inspector Vlad Cristian şi la nr.de telefon 0247/416451 interior 129.

Source