Primăria municipiului Turnu Măgurele, cu sediul în municipiul Turnu Măgurele organizează în data de 14.12.2022, ora 10.00 – proba scrisă, concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a unor funcţii publice de execuție vacante, astfel:
– 1 post consilier, clasa I, grad superior, Serviciul juridic și administrație publică locală, Compartiment administrație locală și monitorizare proceduri administrative
– 1 post consilier, clasa I, grad debutant, Serviciul juridic și administrație publică locală, Compartiment administrație locală și monitorizare proceduri administrative
– 1 post consilier, clasa I, grad superior, Serviciul impozite și taxe locale, Compartiment constatare, impunere, încasare, executare silită persoane juridice
– 1 post inspector, clasa I, grad superior, Serviciul impozite și taxe locale, Compartiment constatare, impunere, încasare, executare silită persoane juridice
Condiții de participare
Toti candidatii trebuie îndeplinească condițiile de ocupare a unei funcții publice – prevăzute de art.465 din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ cu modificările şi completările ulterioare;
Condiții specifice pentru ocuparea postulurilor:
I. Pentru Consilier (cu atributii de registratuea) – 189679 – Clasa I, Grad superior, COMPARTIMENT ADMINISTRATIE LOCALA SI MONITORIZARE PROCEDURI ADMINISTRATIVE
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul fundamental : Ştiinţe inginereşti, Ştiinţe sociale , Matematică şi ştiinţe ale naturii, Ştiinţe biologice şi biomedicale, Ştiinţe umaniste şi arte
Vechime minimă în specialitatea studiilor 7 ani
Durată timp de muncă: 8h/zi – 40h/saptamâna
Bibliografie și tematică
1. Constituția României, republicată
cu tematica Drepturile şi libertăţile fundamentale
2. Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de
discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare
cu tematica Libertatea de circulaţie, dreptul la libera alegere a domiciliului şi accesul în locurile publice
3. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare
cu tematica Egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în domeniul muncii
4. Titlul I și II ale părții a VI-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare
cu tematica Statutul funcţionarilor publici
5. O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
cu tematica – Articolul 6 – Articolul 13, Articolul 95, Articolul 96, Articolul 100, Articolul 104, Articolul 129, Articolul 154–Articolul 158, Articolul 196–Articolul 200, Articolul 373, Articolul 412–Articolul 429, Articolul 430–Articolul 450, Articolul 460-Articolul 463, Articolul 563–Articolul 578;
6. Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare;
cu tematica – Articolul 3 – Articolul 14;
7. Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată;
cu tematica – Articolul 7 – Articolul 13;
8. O.G. nr.27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările şi completările ulterioare;
cu tematica – Articolul 2 – Articolul 14;
II. Pentru Consilier (cu atributii de arhiva) – 470504 – Clasa I, Grad debutant, COMPARTIMENT ADMINISTRATIE LOCALA SI MONITORIZARE PROCEDURI ADMINISTRATIVE
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul fundamental: Ştiinţe sociale, Ştiinţe inginereşti, Matematică şi ştiinţe ale naturii, Ştiinţe biologice şi biomedicale, Ştiinţe umaniste şi arte
Vechime minimă în specialitatea studiilor 0 ani
Durată timp de muncă: 8h/zi – 40h/saptamâna
Bibliografie și tematică
1. Constituția României, republicată
cu tematica Drepturile şi libertăţile fundamentale
2. Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de
discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare
cu tematica Libertatea de circulaţie, dreptul la libera alegere a domiciliului şi accesul în locurile publice
3. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare
cu tematica Egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în domeniul muncii
4. Titlul I și II ale părții a VI-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare
cu tematica Statutul funcţionarilor publici
5. O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
cu tematica – Articolul 6 – Articolul 13, Articolul 95, Articolul 96, Articolul 100, Articolul 129, Articolul 154–Articolul 158, Articolul 373, Articolul 412–Articolul 429, Articolul 430–Articolul 450, Articolul 563–Articolul 578;
6. Legea nr. 16/1996 a arhivelor naționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
cu tematica – Capitolul III Obligațiile creatorilor și deținătorilor de documente;
7. Instrucțiuni privind activitatea de arhivă la creatorii și deținătorii de documente, aprobate de conducerea Arhivelor Naționale prin Ordinul de zi nr. 217/ 23 mai 1996;
cu tematica – Capitolul II Obligațiile creatorilor și deținătorilor de documente: A. Evidența documentelor, B. Gruparea documentelor în dosare, C. Inventarierea documentelor.Predarea la compartimentul de arhivă, D. Selecționarea documentelor, I. Păstrarea documentelor; organizarea depozitului de arhivă, J. Depunerea documentelor la Arhivele Naționale;
8. Ordinul nr. 137/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea unor dispoziții ale Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996;
cu tematica – Capitolul I Dispoziții generale;
9. O.G. nr.27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările şi completările ulterioare;
cu tematica – Articolul 2 – Articolul 14;
10. O.G. nr. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor și adeverințelor de către autoritățile publice centrale și locale, cu modificările şi completările ulterioare;
cu tematica – Articolul 1 – Articolul 7;
III. Pentru Consilier ( cu atributii privind instituirea si gestionarea taxei speciale de salubritate) – 189689 – Clasa I, Grad superior, COMPARTIMENT CONSTATARE, IMPUNERE, INCASARE, EXECUTARE SILITA PERSOANE JURIDICE
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul fundamental: Ştiinţe inginereşti, Ştiinţe sociale , Matematică şi ştiinţe ale naturii, Ştiinţe biologice şi biomedicale, Ştiinţe umaniste şi arte
Vechime minimă în specialitatea studiilor 7 ani
Durată timp de muncă: 8h/zi – 40h/saptamâna
Bibliografie și tematică
1. Constituția României, republicată
cu tematica Drepturile şi libertăţile fundamentale
2. Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de
discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare
cu tematica Libertatea de circulaţie, dreptul la libera alegere a domiciliului şi accesul în locurile publice
3. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare
cu tematica Egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în domeniul muncii
4. Titlul I și II ale părții a VI-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare
cu tematica Statutul funcţionarilor publici
5. Legea nr.227/2015-privind Codul Fiscal ,cu modificările şi completările ulterioare;
cu tematica -Titlul IX-Impozite și taxe locale: -Cap.I, II,III,IV
6. H.G. nr.1/2016-pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal,cu modificările şi completările ulterioare:
cu tematica Titlul IX-Impozite și taxe locale: -Cap.II,III,IV
7. Legea nr.207/2015-privind Codul de Procedură fiscală ,cu modificările şi completările ulterioare;
cu tematica -Titlul VII-Colectarea creanțelor fiscale: -Cap.I-Dispoziții generale; -Cap.II-Stingerea creanțelor fiscale prin plată,compensare și restituire;
IV. Pentru Inspector (cu atributii privind activitatea de constatare si aplicare a impozitelor )- 189666 – Clasa I, Grad superior, COMPARTIMENT CONSTATARE, IMPUNERE, INCASARE, EXECUTARE SILITA PERSOANE JURIDICE
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul fundamental: Ştiinţe inginereşti, Ştiinţe sociale, Matematică şi ştiinţe ale naturii, Ştiinţe biologice şi biomedicale, Ştiinţe umaniste şi arte
Vechime minimă în specialitatea studiilor 7 ani
Durată timp de muncă: 8h/zi – 40h/saptamâna
Bibliografie și tematică
1. Constituția României, republicată
cu tematica Drepturile şi libertăţile fundamentale
2. Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de
discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare
cu tematica Libertatea de circulaţie, dreptul la libera alegere a domiciliului şi accesul în locurile publice
3. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare
cu tematica Egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în domeniul muncii
4. Titlul I și II ale părții a VI-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare
cu tematica Statutul funcţionarilor publici
5. Legea nr.227/2015-privind Codul Fiscal ,cu modificările şi completările ulterioare;
cu tematica Titlul IX-Impozite și taxe locale: -Cap.I, II,III,IV
6. H.G. nr.1/2016-pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal,cu modificările şi completările ulterioare:
cu tematica Titlul IX-Impozite și taxe locale: -Cap.II,III,IV
7. Legea nr.207/2015-privind Codul de Procedură fiscală ,cu modificările şi completările ulterioare;
cu tematica Titlul VII-Colectarea creanțelor fiscale: -Cap.I-Dispoziții generale; -Cap.II-Stingerea creanțelor fiscale prin plată,compensare și restituire;
Dosarele de înscriere la concurs se pot depune în intervalul 10.11.2022 – 29.11.2022 la sediul Primăriei municipiului Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, str.Republicii, nr.2 şi trebuie să conţină în mod obligatoriu documentele prevăzute la art.49 alin.1.din H.G. nr.611/2008 cu modificările şi completările ulterioare.
Perioada selecție dosare concurs: în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor.
Perioada depunere contestație la selecție: în termen de cel mult 24 de ore de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor.
Perioada soluționare contestații la selecție: în termen de maximum 24 de ore de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor.
Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei municipiului Turnu Măgurele – Compartiment resurse umane şi la nr.de telefon 0247/416451 interior 129.
PRIMAR,
CUCLEA DĂNUŢ