18.09.2023
Primăria Timișoara, prin operatorul autorizat, execută de mâine o nouă dezinsecție pe raza municipiului, atât în scop profilactic, pentru a elimina larvele insectelor, cât și pentru combaterea țânțarilor. Este cea de-a patra campanie de dezinsecție desfășurată anul acesta.
Vor fi patru tratamente terestre de dezinsecție și unul aerian, începând de mâine până în 30 septembrie, în zilele în care condiţiile meteo vor permite aceste acțiuni. Tratamentele terestre se vor desfăşura între orele 21:00-06:00, iar cele aeriene dimineața, de la răsărit până la orele 10:30, respectiv după-amiază, începând cu ora 17.00 până la apus.
Primăria Municipiului Timișoara a încheiat un nou contract pentru prestarea serviciilor de dezinsecție, deratizare și dezinfecție, începând din această lună și a crescut la 4 numărul de tratamente terestre ce se vor realiza lunar în perioada aprilie-octombrie. În ceea ce privește tratamentele aeriene, începând de anul viitor se vor face 4 astfel de tratamente în lunile de vară.
Vă recomandăm să evitați, pe cât posibil, zonele de acţiune a utilajelor în timp ce acestea pulverizează soluţii de combatere a ţânţarilor şi larvelor acestora, pentru a elimina eventualele incidente neplăcute.
În același timp, recomandăm apicultorilor să scoată stupii în afara ariei de stropire, în perioada menţionată, în vederea protejării albinelor.
Precizăm că personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare și este dotat cu echipament de protecţie corespunzător.
Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (Cymina Plus, Vectobac WG). Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor).
Vă rugăm ca, pentru a avea rezultate eficiente și de durată, să efectuați prin operatorii specializaţi, lucrări de deratizare şi dezinsecţie pe proprietățile private, la nivelul gospodăriilor individuale, respectiv al asociaţiilor de proprietari/locatari. De altfel, legislația prevede această obligație pentru proprietarii de gospodării individuale şi cetăţenii care locuiesc în imobile cu două sau mai multe apartamente.
Serviciul Comunicare
The post Primăria Municipiului Timișoara începe cea de-a patra campanie de dezinsecție de anul acesta first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.