04.09.2023

Viceprimarul Ruben Lațcău a convocat astăzi o întâlnire pe tema pregătirilor necesare în vederea deschiderii noului an școlar. Au fost prezenți la discuții subprefectul Sorin Ionescu, inspectorul școlar general adjunct Cosmin Hogea, reprezentanți ai Poliției Rutiere, Poliției Locale, Direcției Generale de Investiții și Mentenanță din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara și ai Aquatim.

A fost analizat stadiul în care se află unitățile de învățământ din oraș în privința avizelor necesare bunei funcționări, inclusiv în ceea ce privește asigurarea la incendii.  Legat de  lucrările de infrastructură din oraș, Primăria Municipiului Timișoara a cerut societăților din subordine și executanților să accelereze ritmul de lucru, astfel încât, acolo unde lucrările sunt mai avansate, să fie deschise artere de circulație care să permită decongestionarea traficului rutier.  

“Prima zi de școală este o experiență emoționantă dar adesea și stresantă pentru copii și pentru părinți din cauza traficului aglomerat și chiar a unor șoferi care încalcă regulile de circulație pentru a câștiga câteva minute. Preocuparea noastră este ca astfel de cazuri să nu existe, iar copiii și părinții, dar și ceilalți participanți la trafic, să ajungă în siguranță la destinație. Acordăm o atenție deosebită zonelor critice din apropierea școlilor și  pregătim un plan comun de acțiune, cu Poliția Locală și Poliția Rutieră, care să cuprindă direcții clare atât pentru sporirea siguranței, cât și pentru fluidizarea traficului”, a transmis viceprimarul Ruben Lațcău.

S-a stabilit ca echipaje comune ale Poliției Rutiere și Poliției Locale să fie prezente în intersecții și în apropierea școlilor, pentru a asigura desfășurarea traficului în cele mai bune condiții. A fost propus un plan de decalare a orelor la care încep festivitățile de deschidere a anului școlar, astfel încât să se desfășoare etapizat, pentru a evita aglomerarea excesivă a căilor de acces. 

Poliția Locală și Jandarmeria vor continua să patruleze în perimetrele aferente unităților de învățământ, pe întreaga durată a anului școlar.

Serviciul Comunicare

The post Primăria Municipiului Timișoara face demersuri pentru deschiderea noului an școlar în condiții optime first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source