Primăria Focșani dorește administrarea Centrului de vaccinare de la Casa Armatei în condiții legale

În plină campanie de vaccinare împotriva Covid-19, Guvernul a transferat întreaga responsabilitate a administrării centrelor de vaccinare și a angajării personalului din centre în sarcina Primăriilor, cu promisiunea că autoritățile locale vor primi ulterior banii cheltuiți pe perioada derulării acesteia. Cu toate acestea, Prefectura Vrancea și Direcția de Sănătate Publică Vrancea au înființat un centru de vaccinare la Casa Armatei, fără consultarea Primăriei Municipiului Focșani.
Actele normative în vigoare emise cu privire la modul de organizare și funcționare a centrelor de vaccinare prezinta și modalitatea de decontare de către Ministerul Sănătății prin Direcțiile de Sănătate Publică a cheltuielilor efectuate de primării cu personalul angajat în centrele de vaccinare, precum și cu întreținerea acestora.
Casa Armatei din Focșani este un imobil aflat în administrarea Ministerului Apărării Naționale (Brigada 8 ROT) și nu poate fi preluat, total sau partial, în mod legal în administrarea Primăriei Municipiului Focșani decât în baza unei Hotărâri de Guvern. Acest lucru se pare că nu îl înțeleg nici cei de la Prefectură și nici cei de la DSP Vrancea, care îl acuză pe Primarul Cristi Valentin Misăilă că refuză să ia în administrare Centrul de vaccinare de la Casa Armatei.
Edilul a precizat că la Dispensarul din Sud funcționează doar un singur punct de vaccinare, deși există posibilitate pentru a se înființa încă cel puțin trei puncte de vaccinare în același imobil.
Mai mult decît atat, trebuie menționat și faptul că valorile facturilor lunare de utilități sunt foarte mari la Casa Armatei – 22.000 lei apă, 30.000 lei energie termică, iar cele cu energia electrică și mai mari. Toate acestea sunt cheltuieli care vor trebui suportate de la bugetul local până la finanțarea venită de la Guvern, care, din experiența centrelor de carantinare, întârzie foarte mult.
În aceste condiții, Primarul Misăilă a propus Prefectului si conducerii DSP Vrancea să fie luate în calcul imobile ce aparțin Primăriei (sălile de sport ale unităților școlare și hotelul bază de practică de la Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu”), pentru că la Casa Armatei nu se pune la dispoziție toată clădirea, ci numai o suprafață.
Ceea ce l-a facut pe edilul Municipiului Focșani să întrebe „cum vom calcula consumurile de apă, de energie, de încălzire și așa mai departe, atât timp cât nu există o diferențiere și o departajare foarte clară a acestora. Și va veni apoi Curtea de Conturi, pentru că a venit imediat și după ce s-a terminat cu carantinarea și am fost verificați la sânge. Dar raportul final a arătat că avem toate documentele în regulă, pentru că eu am respectat întocmai legea și tocmai de aceea nu pot să închei, în condițiile de față, un contract în afara legii.
Cu tot respectul pentru toți focșănenii, trebuie să se găsească o soluție LEGALĂ pentru a prelua acel spațiu și atunci îl vom prelua IMEDIAT.
Iar singura soluție legală este să se dea o Hotărâre de Guvern în acest sens” a declarat Primarul Cristi Valentin Misăilă.

Biroul de presă

Source