Primăria Timișoara a transmis către SEAP o procedură de achiziție publică pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor la o nouă creșă în nordul orașului.           

Municipalitatea vizează construirea unei clădiri noi cu destinația creşă, cu o capacitate de 29 de locuri pentru copii de vârstă antepreşcolară. La final, proiectul primăriei va cuprinde și angajarea de personal și dotarea creșei cu echipamentele necesare.

„Vrem să dăm toată atenția noastră cartierelor timișorene dens populate. Mulți părinți din zona Lipovei au solicitat primăriei deschiderea de noi creșe în cartierul lor și, pentru că ne dorim să îi sprijinim pe cei care își doresc să revină la muncă înainte de împlinirea vârstei de 3 ani a copiilor, vrem să le oferim cetățenilor o nouă creșă în termen cât mai apropiat. De aceea, invit toate firmele interesate să își înainteze ofertele, să facem echipă pentru o lucrare de calitate, astfel încât copiii și părinții din Lipovei să aibă cât mai curând acces la o creșă nouă”, a declarat Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei.

Proiectul este finanţat prin Regio – Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4, semnat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de Autoritate de Management, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Regiunea Vest, în calitate de Organism Intermediar şi Municipiul Timişoara, în calitate de Beneficiar.

Valoarea totală a proiectului este de 7,8 milioane de lei, din care finanţarea nerambursabilă este de 1.018.256,49 lei, iar contribuţia proprie a solicitantului este de 6.861.084,29 lei.

Proiectul are ca termen de finalizare toamna anului 2022.

Direcția Comunicare-Relaționare

The post Primăria caută constructor pentru o nouă creșă în zona Lipovei first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source