Pregătirile pentru noul an școlar au intrat în linie dreaptă

Primarul Cristi Valentin Misăilă a participat, marți 31 august 2021, la ședința de lucru cu directorii unităților de învățământ din Municipiul Focșani, discuțiile vizând asigurarea normelor de protecție sanitară în școli, furnizarea agentului termic în unitățile de învățământ, paza și securitatea în școli, autorizațiile ISU și asigurarea transportului școlar gratuit.
Pentru începutul de an nou școlar, s-a pus accent pe verificarea punctuală a stadiului pregătirii unităților de învățământ pentru prima zi de școală, precum și acordarea în continuare a unei atenții sporite față de stadiul vaccinării în rândul elevilor, cât și a părinților.
Așa cum s-a precizat în ultima vreme, orele de curs se vor derula în condiții normale până la o incidență de 6 la mie, iar acolo unde se va semnala un caz de infectare cu noua tulpină și nu va exista acordul scris al părinților pentru testarea în masă, cursurile se vor muta online.
În cadrul ședinței, Primarul Municipiului Focșani a făcut un apel către toți directorii, ca atunci când solicită diverse sume pentru reparații sau dotarea unităților de învățământ, acestea să fie clar fundamentate și să aibă cel putin 3 oferte de preț în spatele fundamentării sumelor. Totodată, le precizat și faptul că sumele odată alocate trebuie folosite în cel mai scurt timp pentru achiziția solicitată.
De asemenea, edilul a tras un semnal de alarmă și în legătura cu furnizarea agentului termic în școli și gestionarea responsabilă a acestuia, în condițiile în care prețurile au crescut foarte mult, iar viitoarele facturi pentru energie termică se anunță a fi destul de mari. Cu atât mai mult ne bucurăm acum de faptul că Primăria Municipiului Focșani are în lucru o serie de proiecte privind reabilitarea termică a unităților de învățământ, întrucât aceasta este cea mai bună soluție, atât pentru elevi cât și pentru cadrele didactice. În prezent, municipalitatea este în faza derulării procedurilor de achiziție pentru diferite etape din procesul de reabilitare termică la un număr de 7 unități de învățământ.
În urma verificărilor, o singură școală nu are aviz ISU, dar și aceasta este în procedură avansată de obținere a acestuia, iar paza și securitatea vor fi și în acest an asigurate cu fonduri de la bugetul local, la care se adaugă acțiunile specifice ale IPJ Vrancea, IJJ Vrancea și Poliției Locale Focșani.
În ceea ce privește organizarea transportului școlar, s-a precizat că Primăria așteaptă din partea unităților de învățământ solicitări în acest sens însoțite de numărul de elevi care doresc să benficieze de acest transport, astfel încât să ne putem organiza în mod corespunzător. În funcție de cât de repede vor fi transmise aceste date, transportul pentru elevi va putea fi reluat începând cu data de 1 octombrie 2021.
În final, Primarul Misăilă a urat tuturor succes în noul an școlar și le-a reamintit faptul că ușa sa este deschisă oricând directorilor unităților de învățământ, întrucât educația este una dintre prioritățile activității sale încă din primele zile de mandat.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Focșani

Source