Pornesc stațiile de încărcare a vehiculelor electrice 

De astăzi, 12 septembrie, primele 16 stații de încărcare pentru vehicule electrice instalate de Primăria Timișoara pot fi folosite de timișoreni. Investiția a fost realizată cu ajutorul unei finanțări nerambursabile primită de la Administrația Fondului pentru Mediu.

Stațiile de încărcare pot fi folosite prin descărcarea aplicației EVGO SMART CHARGE (disponibilă gratuit pe Play Store și AppStore). Aplicația conține și o hartă care se updatează în timp real cu stațiile disponibile în oraș și locurile de încărcare libere. De asemenea, plata se face tot prin intermediul aplicației.

La stațiile de încărcare sunt interconectați doi senzori de parcare care vor avertiza optic și în rețea (sistem monitorizare stație, dispecerat, etc) statusul locurilor de parcare monitorizate, respectiv dacă vehiculele parcate încarcă sau nu, iar stația transmite serverului central și persoanei care a inițiat încărcarea toate datele referitoare la încărcare: ora de începere a încărcării, statusul pe perioada încărcării, parametrii de încărcare, ora finalizării încărcării și costurile totale pentru încărcare. Stațiile vor fi monitorizate de câte o cameră video. Ecranul tactil și butoanele de acționare sunt dispuse în așa fel încât să fie accesibile și persoanelor cu dizabilități.  

Tariful  pentru servicii de reîncărcare a vehiculelor electrice este de 1,10  lei/ kwh cu TVA. Tariful poate fi actualizat ori de câte ori evoluția elementelor de calcul o va impune, conform contractului cu furnizorul de energie electrică.

Lucrările de instalare și testare ale stațiilor de încărcare rapidă au fost asigurate de către S.C. EVGO GREEN MOTION S.R.L. și au avut o valoare de 2,2 milioane de lei, fără TVA, din care 90% reprezintă finanțarea de la Administrația Fondului pentru Mediu. Operarea stațiilor a întârziat în urma unor probleme birocratice.  

În Timișoara sunt înregistrate 2791 de mașini electrice, din care 677 sunt acționate electric și 2114 hibrid.

Amplasamente:

1. Bd. I.C. Brătianu (parcarea de pe bulevard)

2.Calea Aradului (nr. 101, spre strada Cugir) 

3.Piața Iancu Huniade (parcare)

4.Acad. Alex. Borza-str. Michelangelo 

5.Str. Martin Luther (parcarea din vecinătatea de vest a Bastionului)

6.Str. Gheorghe Dima (parcarea de lângă intrarea în Parcul Botanic)

7.Bd. Take Ionescu (în vecinătatea imobilului cu nr. 44)

8.Piața 700 (în vecinătatea pieței)

9.Bd. Republicii / str. Paris

10.Bd. Revoluției din 1989 (în vecinătatea imobilului cu nr. 14)

11. Splaiul Nicolae Titulescu (în vecinătatea Podului de Fier)

12.Bd. Mihai Viteazul (în apropierea intersecției cu str. Virgil Madgearu)

13.Bd. Mihai Viteazul (]n apropierea intersecției cu str. Virgil Madgearu)

14.Str. Plauțius Andronescu (în vecinătatea imobilului cu nr. 10)

15.Str. Aștrilor (Al. Martir Eugen Nagy) – parcarea Școlii Generale nr. 30

16.Bd. 16 Decembrie 1989 / Rusu Șirianu

Serviciul Comunicare

The post Pornesc stațiile de încărcare a vehiculelor electrice  first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source