Poate începe proiectarea pentru regenerarea urbană a zonei Traian

Primăria Timișoara va atribui contractul de proiectare pentru obiectivul de investiție „Regenerare urbană –  Zona Piața Traian˝.

Obiectivul final este transformarea radicală a zonei Traian, pe care Primăria Municipiului Timișoara o propune ca un loc de recreere și relaxare pentru cetățeni, cu mai multe scuaruri, spații publice, culturale, verzi, pietonale și pentru biciclete.

Patru piețe și 12 străzi din zona Traian vor intra într-un amplu proces de reabilitare, care este centrat pe nevoile timișoreanului legate de spațiu de relaxare și petrecerea timpului liber, spațiu verde, deplasare pietonală și velo. Astfel, vor apărea noi spații pietonale, o rețea de piste pentru biciclete, extinderi de zone verzi, refacerea unui fost parc, care acum este asfaltat, accesibilizarea întregului spațiu pentru persoane cu mobilitate redusă (persoane cu dizabilități, persoane în vârstă, copii).

Ca noutate, în procesul de atribuire a contractului de proiectare, au primit puncte suplimentare echipele care au arhitecți sau peisagiști care au obținut un premiu sau mențiune în cadrul unui concurs la nivel național sau internațional pentru un concept de amenajare a unei zone urbane publice sau private.

În cadrul procedurii de achiziție au depus oferte două asocieri de firme: PLANWERK ARHITECTURA ȘI URBANISM (lider) + PRODECO ARHITECTURA ȘI INGINERIE (asociat), și Asocierea FABRICA DE PROIECTE S.R.L. (lider), SC CADRO LANDSCAPE STUDIO S.R.L. (asociat 1) și SC ATELIER LILE S.R.L. (asociat 2).

După evaluarea ofertelor a fost declarată câștigătoare prima asociere, iar cea de-a doua a făcut contestație. În urma verificărilor, contestația a fost  repinsă de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, prin decizia 352-C1-238/2022, iar primăria va semna contractul cu Asocierea Planwerk Arhitectură și Urbanism (lider) + Prodeco Arhitectură și Inginerie ( asociat).

Serviciile de proiectare și asistență tehnică din partea proiectantului în vederea realizării și implementării obiectivului de investiție „Regenerare urbană-Zona Piața Traian” au o valoare de 1.279.663 lei fără TVA .

Finanțarea pentru execuția proiectului de revitalizare a zonei Traian se va face cu fonduri europene.

Serviciul Comunicare

The post Poate începe proiectarea pentru regenerarea urbană a zonei Traian first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source