Planul Local de Acțiune pentru guvernare deschisă 2022 – 2023 înseamnă trecerea la un alt tip de guvernare locală
Timișoara are acum un Plan local de acțiune pentru guvernare deschisă. Proiectul a fost în dezbatere publică și a fost aprobat de consiliul local.
Până în acest moment 78 de țări au semnat parteneriatul pentru guvernare deschisă și derulează planuri naționale de acțiune prin care sunt implementate angajamente care respectă principiile asociate guvernării deschise: transparență, participare, integritate, eficiență. Timișoara este unul dintre cele 80 de orașe, la nivel internațional, care implementează metodologia de guvernare participativă, care presupune crearea unui plan local de acțiune, implementat de administrația locală, în parteneriat cu societatea civilă. Guvernarea deschisă reprezintă o caracteristică esențială a unui stat democratic și un factor important în modernizarea activității publice. Timișoara este parte din Programul . Parteneriatului Local pentru Guvernare Deschisă (Open Government Partnership/OGP Local) din octombrie 2020.
În acest context, la nivelul municipiului Timișoara a fost implementat din acest an, pentru prima dată, bugetul participativ, fiind realizată o consultare publică și o campanie pentru bugetul participative: „Timișoara Decide!”.
Timișoara a implementat deja câteva proiecte majore, care folosesc principiile și instrumentele specifice guvernării deschise, cum ar fi portalul de date deschise, la care se lucrează în continuare pentru extinderea acestuia. Trebuie menționate și cele două aplicații de succes din perioada pandemiei, exemple de bună practică, fapt pentru care au fost și premiate de guvern: https://covid19.primariatm.ro/ și https://oxigen.primariatm.ro/#/. Ambele platforme au fost de succes în sprijinul acordat timișorenilor și au atras comunitatea în soluționarea problemelor comune.
Primăria Timișoara a lansat https://decidem.primariatm.ro/ la sfârșitul anului trecut, ca instrument principal pentru implicarea cetățenilor în programele municipale și în luarea deciziilor. A fost creat pe modelul Barcelona, recunoscut la nivel eruopean ca cel mai inovativ proiect de date deschise din Europa. A fost creat în totalitate de voluntari și inspirat de nevoile și vocea comunității locale.
Din 2021, a fost lansată o platformă de consultare pentru bugetul anual: https://buget.primariatm.ro/, pentru creșterea transparenței administrației publice.
În continuare, Primăria Timișora va aplica acest Plan local adoptat recent de consiliul local și va urmări:
- Readucerea încrederii cetățenilor în administrație, prin transparență și participare.
- Adaptarea instrumentelor administrative la diversitatea din comunitate și găsirea celor mai adecvate metode de comunicare, astfel încât să fie implicați mai mult cetățenii, conform intereselor lor și ale comunității.
- Instruirea angajaților din administrație, ca să integreze guvernarea deschisă în principiile după care lucrează în fiecare zi.
Serviciul comunicare
The post Planul Local de Acțiune pentru guvernare deschisă 2022 – 2023 înseamnă trecerea la un alt tip de guvernare locală first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.