”Părinți informați – Copii protejați” Campanie de înștiințare a persoanelor în grija cărora rămân copii ai căror părinți pleacă sau sunt plecați la muncă în străinătate
În aceste zile Serviciul Management de Caz pentru Copil și Familie din cadrul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara derulează campania de informare ”Părinți informați – Copii protejați” prin care informează persoanele în grija cărora au fost lăsați minorii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate despre importanța și obligativitatea delegării autorității părintești, pe perioada absenței acestora din urmă din țară.
În acest sens au fost trimise un număr de 79 adrese de informare cazurilor identificate la nivelul municipiului Timișoara și 54 de astfel de informări către primăriile de pe raza județului Timiș.
Direcția de Asistenţă Socială a Municipiului Timișoara, anunţă persoanele care au copii minori în îngrijire şi vor să plece la muncă în străinătate, au obligaţia de a notifica această intenţie Direcției de Asistenţă Socială a Municipiului Timișoara, cu minimum 40 de zile înainte de a părăsi ţara şi a desemna o persoană care se va ocupa de copii, potrivit Legii 272/2004 privind protecţia drepturilor copilului (modificata si completata prin Legea 257/2013), republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Nerespectarea acestei obligații constituie contravenție și poate fi sancționată cu amendă de la 500 lei la 1000 lei.
Notificarea trebuie să conțină, în mod obligatoriu, desemnarea persoanei care se va ocupa de întreținerea copilului pe perioada absenței părinților sau tutorelui, după caz.
Persoana desemnată trebuie să facă parte din familia extinsă, adică să fie rudă până la gradul patru inclusiv, să aibă minimum 18 ani și să îndeplinească condițiile materiale și garanțiile morale necesare creșterii și îngrijirii unui copil.
Confirmarea persoanei în întreținerea căreia va rămâne copilul, se efectuează de către instanța de tutelă. Acordul persoanei desemnate se exprimă de către aceasta, personal, în fața instanței.
Având în vedere cele menţionate, persoanele care notifică intenţia de a pleca la muncă în străinătate, vor depune la Directia de Asistenţă Socială a municipiului Timisoara următoarele documente:
– notificare (declaraţie-tip), care se completează la Directia de Asistenţă Socială a municipiului Timisoara
– copie după actul de identitate al părintelui/părinţilor care pleacă în străinătate;
– copie după actul de identitate al persoanei în îngrijirea căreia rămâne/rămân copilul/copiii;
– copie după certificatul de naştere şi actul de identitate pentru copil/copii;
– sentinţă judecătorească privind delegarea temporară a autorităţii părinteşti (dupa caz).
Informatii suplimentare pot fi obținute la la Direcția de Asistenţă Socială a Municipiului Timișoara, Serviciul de Management de caz pentru Copil si Familie, str. Cornelia Salcianu, nr 17, tel 0256202585, email: [email protected]
Șef Serviciu Management de Caz pentru Copil si Familie
Emese Esztero
Coordonator Compartiment Relații cu Publicul
Corina Eva
Articolul Părinți informați, Copii protejați apare prima dată în Primăria Municipiului Timișoara.