Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” împreună cu Asociația Culturală Diogene invită locuitorii Timișoarei în ORAȘUL PARALEL, la o explorare imersivă și participativă a cartierului Iosefin, în care lumea de zi cu zi se transformă în scenă.
Premiera spectacolului ORAȘUL PARALEL: Iosefin va avea loc vineri, 20 august 2021, la ora 16:30 și la ora 19:00. Următoarele reprezentații sunt programate pentru 21 și 22 august 2021, la orele 17.00 și 19.00. Biletele sunt disponibile la caseria Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara sau online pe orasulparalel.ro.
ORAȘUL PARALEL este o experiență unică, un carusel emoțional halucinant, în care ficțiunea se amestecă cu realitatea, iar „spectactorii” devin parte din piesă. Spectacolul imaginat de Peca Ștefan (text) și Ana Mărgineanu (regie) înseamnă 3 trasee, 2 limbi, o plimbare de aproximativ 1,5 km prin cartier și multe surprize.
Conceptul a fost creat și dezvoltat în New York de PopUP Theatrics (Ana Mărgineanu, Tamilla Woodard, Peca Ștefan), explorând diferite cartiere din Manhattan. Rezultatul a fost trilogia Broken City: Lower East Side (2014), Harlem (2015), Wall Street (2016). Astfel, apelând la experiența în domeniul storytelling-ului/teatrului imersiv și participativ a celor doi artiști români, Ana Mărgineanu și Peca Ștefan, Asociația Culturală Diogene în coproducție cu Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara și-au propus să dezvolte o nouă direcție de explorare a poveștilor orașului și a spațiului public.
„Se merge pe jos. Se vorbește și în maghiară și în română. Se abordează dileme ale societății de astăzi, într-un spectacol care reflectă profund identitatea comunității timișorene”, explică Ana Mărgineanu, regizorul piesei.
Poveștile și rutele sunt construite ca un hibrid între teatru, dans, puzzle, joc social, instalație imersivă și audio walk, pe străzile și în spațiile oferite de cartierul Iosefin, făcând posibilă o fascinantă experiență inedită, cvasicinematografică, de a (re)descoperi locuri din oraș și a pătrunde în experiența de viață a altcuiva.
„În 2021, atingând subiectul refugiaților, proiectul devine și o platformă de dezbatere a unui subiect actual, de importanță europeană și contribuie la eforturile altor organizații timișorene de a repara țesătura socială a cartierelor și comunităților orașului prin teatru și alte instrumente culturale participative.”, precizează dramaturgul Peca Ștefan.
Distribuția piesei s-a realizat în urma unui casting și cuprinde atât actori cu experiență ai Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara, cât și actori independenți: Balázs Attila, Bandi András Zsolt, Czüvek Loránd, Éder Enikő, Erdős Bálint, Hegyi Kincső, Jancsó Előd, Kiss Attila, Lajter Márkó Ernesztó, Lőrincz Rita, Magyari Etelka, Mátyás Zsolt Imre, Molnos András Csaba, Tar Mónika, Tokai Andrea, Vajda Boróka, Balint Ioana Octavia, Antonovici Oana Elena, Curaciuc-Floruț Otniel, Patricia Gavril, Jasmina Mitrici, Marin Lupanciuc, Răzvan Oroianu, Raul Horn, Rusan Rareș-Cătălin, Mirela Puia.
Regia este semnată de Ana Mărgineanu, iar textul de Peca Stefan. Din echipa de creație mai fac parte: Cári Tibor (muzica originală), Baczó Tünde (coregrafie), Albert Alpár (scenografie și costume), Anca Berlogea-Boariu și Patricia Sas (video).
Teatrul ca instrument cultural participativ de activare civică și acțiune este adus în spațiul public prin mișcarea CiviCultura care vede teatrul/cultura ca element primordial în dezvoltarea urbană, ca spațiu de experiment și socializare civică, ca instrument prin care cetățenii pot investi cu sens realitatea, comunitatea și sinele, ca platformă de exersare a gândirii critice și a vocii de cetățean.
ORAȘUL PARALEL este un proiect dezvoltat în cadrul Programului Cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii de Asociația Culturală Diogene în coproducție cu Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea de Vest – Facultatea de Muzică și Teatru, Teatrul Thespis, Pop Up Theatrics, LOGS, Nokia, STPT. Proiectul este cofinanțat prin programul Erasmus+ COME:ON! (Culture, Occupation, Mobility, Europe: Operational Network!) și de Centrul de Proiecte Timișoara ca parte a programului cultural prioritar TM2023 RESTART.
Participarea la acest eveniment se face respectând prevederile privind normele sanitare impuse: 1. obligativitatea purtării măștii de protecție la evenimentele organizate în aer liber; 2. participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, care prezintă un rezultat negativ al unui test RT-PCR sau un rezultat negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.
The post ORAȘUL PARALEL – spectacol de teatru imersiv, creat din dragoste pentru Timișoara first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.