Obligații pentru obținerea avizului privind gestionarea deșeurilor

La data de 01.08.2022 au intrat în vigoare Hotărârea Consiliului Local nr. 320/2022 privind aprobarea Regulamentului privind gestionarea deşeurilor din construcţii şi demolări în Municipiul Timişoara și Hotărârea Consiliului Local nr.333/2022 privind aprobarea Regulamentului privind stabilirea  măsurilor de protecţia mediului  în timpul executării lucrărilor de construcţii în Municipiul Timișoara.

Ca noutate față de vechiul regulament de gestionare a deşeurilor din construcţii şi demolări în municipiul Timişoara, cel aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 320/12.07.2022, este că beneficiarii autorizațiilor pentru lucrări de construire/desființare sau ai avizelor eliberate de Direcția Județeană Pentru Cultură, au obligația să solicite avizul privind gestionarea deșeurilor, de la compartimentului de specialitate, cu atribuții privind avize si control în acest sens,din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Avizul privind gestionarea deșeurilor este valabil numai însoţit de Planul de gestionare a deşeurilor rezultate din realizarea investiţiei (dacă este cazul) sau desființare (demolare), precum şi de Planul de situaţie propus al investiţiei vizat spre neschimbare.

Pentru mai multe detalii, cei interesati pot accesa pagina de internet a Municipiului Timișoara: https://www.primariatm.ro/administratie/consiliul-local/hotarari-ale-consiliului-local/?uid=69D26E206E65DA09C22587F000356797.

Nou față de vechiul regulament privind stabilirea  măsurilor de protecţia mediului  în timpul executării lucrărilor de construcţii în municipiul Timișoara, cel aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 333/12.07.2022,  este că pentru emiterea Avizului de Gestiune Deșeuri de către compartimentul  de specialitate cu atribuții privind avize și control mediu din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, se face evaluarea şantierului în funcție de categoria de risc: mic, mediu, sau ridicat, în conformitate cu prevederile din Anexa nr. 2 din HCL nr. 333/2002 „Evaluarea impactului șantierului asupra mediului și măsuri de reducere a impactului asupra mediului”.

            Proiectanții care  întocmesc documentația de obținere a autorizației de construire au obligația de a încadra șantierul, categoria de risc, respectiv să prevadă măsurile aferente de reducere a impactului asupra mediului, necesare a fi luate pe șantier. Pentru obținerea Avizului de Gestiune Deșeuri, la depunerea solicitării, proiectanții vor înainta un exemplar cu DTOE (în care se va preciza, încadrarea șantierului, conform Anexei nr. 2); documentația depusă va include și o planșă cu organizarea de șantier.

            Pentru mai multe detalii cei intersati pot accesa pagina de internet a Municipiului Timișoara  https://www.primariatm.ro/administratie/consiliul-local/hotarari-ale-consiliului-local/?uid=9C2DED1705B01410C225886E002B6F88.

Birou Avize și Control Mediu

The post  Obligații pentru obținerea avizului privind gestionarea deșeurilor first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source