O ofertă pentru reabilitarea Pasarelei Gelu-Crizantemelor
În cadrul licitației lansată de Primăria Municipiului Timișoara pentru lucrări de execuție la obiectivul de investiții „Pasarela Gelu-Crizantemelor”, din zona Iosefin – Dâmbovița a fost înregistrată o ofertă, depusă de PAB Romania.
„Reabilităm un pod pietonal important din cartierul Iosefin, aflat în apropierea Turnului de Apă. Rezovăm una din dificultățile cu care se confruntă persoanele cu mobilitate redusă, care vor să treacă de pe o parte pe cealaltă a Begăi, precum și pentru cei care traversează podul cu bicicleta. Dorim să refacem podul la standardele la care se așteaptă cetățenii din cartier”, transmite viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău.
Podul pietonal a fost construit acum mai bine de 70 de ani, în 1949, are o lungime de 46 de metri şi o lăţime de 2,20 metri și este într-o stare avansată de degradare, fiind afectată inclusiv structura sa de rezistență.
Pentru conservarea capacităţii portante a structurii la nivelul actual, respectiv pentru păstrarea structurii în exploatare la parametrii normali, se impune efectuarea, în cel mai scurt timp, a lucrărilor de consolidare a structurii pasarelei.
În urma reabilitării, podul va avea zonă pietonală, piste de biciclete şi zonă verde. Va fi iluminat arhitectural și va avea parapete de protecție.
Lucrările cuprind: reabilitarea suprastructurii, relocarea rețelelor, lucrări la rețelele utilitare: electrice, gaze naturale, canalizare pluvială, canalizație tehnică și amenajarea zonelor verzi.
Durata de execuție a lucrărilor va fi de 6 luni. Valoarea estimată a investiției este de 10.766.099,78 lei (fără TVA).
Serviciul Comunicare
The post O ofertă pentru reabilitarea Pasarelei Gelu-Crizantemelor first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.
Source