Pe timpul sezonului rece recomandăm cetățenilor din Municipiul Focșani să aibă în vedere următoarele măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor, astfel:
Instruirea persoanelor care răspund de aprinderea şi stingerea focurilor.
Verificarea stingătoarelor.
Protejarea instalațiilor de alimentare cu apă împotriva îngheţului.
Pregătirea uneltelor pentru deszăpezirea drumurilor, căilor de acces la sursele de apă, intrarea în clădiri, depozite etc.
Sobele de încălzit sau gătit, în stare de funcționare nu se vor lăsa la îndemâna copiilor nesupravegheați, vor fi amplasate la distanță faţă de pereții din lemn sau alte materiale ce se pot aprinde uşor şi nu se vor aşeza direct pe pardoseală.
Este interzisă folosirea sobelor care au uşi defecte.
Copiii nu trebuie lăsați să se joace cu focul (lumânări, brichete, chibrituri etc).
Copiii nu vor folosi aparate de uz casnic (fiare de călcat, reşouri etc) sau aragazul decât în prezenţa părinților.
Este interzisă aprinderea focului cu benzină sau alte lichide inflamabile. Uşile sobelor trebuie să fie închise în permanenţă.
Nu se vor usca haine, rufe sau alte materiale combustibile în apropierea sobelor, întrucât ele se pot aprinde.
Sobele de cărămidă vor avea pe duşumea, în fața uşii, o coală de tablă de 70X50 cm.
Focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere în prezența copiilor sau bătrânilor.
Coşurile şi burlanele pentru evacuarea fumului se vor izola faţă de elementele combustibile şi la trecerea prin plașeu cu materiale termoizolante (azbest, clingherit etc). Elementele combustibile nu vor fi încastrate în coşuri de fum.
Cenuşa rezultată în urma arderii se va depozita în locuri special amenajate la distanță faţă de anexe gospodăreşti, depozite de furaje, materiale combustibile.
Bradul de Crăciun nu trebuie amplasat în apropierea surselor de căldură sau alte mijloace de încălzire.
Nu aprindeți artificii sau lumânări în bradul de Crăciun sau în apropierea acestuia.
Nu utilizați instalaţii/decorațiuni electrice cu defecțiuni sau improvizații.
Nu lăsați la îndemâna copiilor artificii care pot provoca accidente grave.
Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani