21.11.2023

La solicitarea Aquatim, Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a aprobat restricționarea etapizată a traficului rutier pe strada Avram Imbroane, pe tronsonul cuprins între strada Gheorghe Adam și strada Măcin.

Astfel, într-o primă etapă, în perioada 22.11.2023 – 29.11.2023, traficul rutier va fi restricționat pe tronsonul cuprins între strada Gheorghe Adam și accesul auto la RETIM, pe sensul de mers spre strada Măcin. Traficul se va realiza în continuare pe câte o singură bandă pe sens. Vor fi afectate locurile de parcare aferente tronsonului sus menționat, pe partea dreaptă a sensului de mers.

Primăria Municipiului Timișoara solicită sprijinul rezidenților zonei afectate pentru a lăsa locurile de parcare libere, astfel încât lucrările să se desfășoare în parametri normali.

Ulterior, în a doua etapă, în perioada 29.11.2023 – 15.12.2023, circulația rutieră va fi restricționată pe tronsonul cuprins între accesul auto la RETIM și accesul auto la Ocolul SIlvic, pe sensul de mers spre strada Măcin. Traficul se va realiza în continuare pe câte o singură bandă pe sens. Vor fi afectate locurile de parcare aferente tronsonului sus menționat, pe partea dreaptă a sensului de mers.

Măsurile acestea sunt necesare în vederea continuării lucrărilor la rețeaua de apă și canalizare, lucrări ce fac parte din obiectivul “CL12: Execuție rețele de apă și canalizare, Timișoara Nord Lot 2”.

Atenționăm conducătorii auto că timpii de circulație în zona cu lucrări ar putea fi afectați. 

Serviciul Comunicare

The post Lucrările la rețelele de apă și canalizare de pe strada Avram Imbroane continuă și în luna decembrie 2023 first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source