Lucrările la Pasajul Solventul ar putea să fie accelerate, dacă se obține finanțarea de la București

Unul dintre obiectivele majore de investiții la care se lucrează, în prezent, în oraș este Pasajul Solventul.  Pentru a conecta cartierele Timișoarei, prin rețeaua de transport public, pietonal și piste de biciclete, precum și pentru fluidizarea traficului rutier în zona de vest a municipiului se impunea realizarea unui pasaj subteran, pasajul inferior Solventul, care va fi racordat cu strada Gării și Calea Bogdăneștilor.

„E un proiect absolut important și strategic pentru viitorul infrastructurii din Timișoara. Probabil anul acesta vom avea toate avizele și pentru Podul Solventul, care va lega pasajul de cartierul Dâmbovița și va trece peste Bega. Vă și spun că în curând sper să lansăm licitația pentru o nouă radială vest, care va lega strada Gării și Pasajul de Centura Vest. Și mă bucur că avem o înțelegere cu CNAIR ca o parte dintre costurile pentru această nouă radială să fie suportate de CNAIR. Acesta este planul pentru o zonă care va schimba tot fluxul traficului în Timișoara. Nu este doar un plan, vedem că se întâmplă lucrările aici la pasaj”, transmite primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Este un proiect de peste 110 milioane de lei, finanțat 100% din bugetul local, pentru care s-a depus o cerere de finanțare prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny.

Procentul realizat este de aproximativ 12% din valoarea contractului, care include și componenta de proiectare și asistență tehnică. În luna iunie s-au realizat următoarele lucrări:

-au fost finalizate relocările de utilități  de telecomunicații,

-s-a lucrat la relocarea rețelelor de utilități de alimentare cu apă și de canalizare pe strada Gării,

-au fost realizate relocări de utilități pentru rețelele electrice provizorii

– pentru infrastructură s-a lucrat la platforma pentru pereți mulați, pereți mulați(săpătură, montare armătură), piloți forați(săpătură și montare armătură), grinda de ghidaj, demolări la împrejmuiri

Lucrările cuprind:

Execuția unui pasaj rutier inferior, perpendicular pe axul căii ferate, care va face legătura între Calea Bogdăneştilor şi strada Gării şi include: o platformă cu o linie cale pentru tramvai amplasată în mijlocul carosabilului; câte 2 benzi de circulaţie pe sens de o parte şi de alta a platformei tramvaiului; trotuare și piste pentru bicicliști amplasate pe ambele părți. Pasajul va avea o lungime de traversare pe sub liniile de cale ferată de 65 de metri(10 linii cale) și o lungime totală de 87,10 metri.

Amenajarea bretelelor carosabile la pasaj prin amenajarea străzilor Cassian Munteanu și Barierei în perimetrul pasajului-carosabil și trotuare, amenajarea unei zone din Calea Bogdăneștilor la 4 benzi de circulație, linii de tramvai, noi locuri de parcare, un sens giratoriu în intersecția cu strada Gării și amenajarea acelei zone, prin refacerea  părții carosabile la 4 benzi de circulație rutieră și linii de tramvai.

Refacerea și extinderea rețelelor de utilități, alimentare cu apă, canalizare, rețea electrică pentru iluminat public și susținerea liniei de contact pentru tramvai. În total vor fi amenajați 5534 mp de spații verzi.

Contractul (pentru actualizarea proiectului tehnic și execuție lucrări) a fost câștigat prin licitație de o asociere formată din Spic (lider/Italia), Pod-Proiect (Iași) și Sylc Con Trans (Arad).

Valoarea contractului de execuție este de 111.641.112 lei cu tot cu TVA, iar durata este de 24 de luni. Primăria Municipiului Timișoara a  predat, în 14 decembrie 2021, amplasamentul pentru începerea lucrărilor de execuție a Pasajului inferior Solventul.

Serviciul Comunicare 

The post Lucrările la Pasajul Solventul ar putea să fie accelerate, dacă se obține finanțarea de la București first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source