Conform legii consumatorului vulnerabil, beneficiarii pot solicita ajutorul de încălzire, prin Direcția de Asistență Socială Pantelimon, până la data de 20 noiembrie, în conformitate cu prevederile legale stipulate în Legea nr. 226/16.09.2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, aplicabile de la data de 1 noiembrie 2021.
1.Ajutorul pentru consumatorul vulnerabil se adresează familiei sau persoanei singure care nu are alte proprietăți sau bunuri și care obține un venit mediu lunar net de până la 1386 lei/persoană (în cazul familiei) și până la 2053 lei în cazul persoanei singure.
În acest caz, sumele decontate și plafoanele de venituri sunt:
Pentru venituri mai mici de 200 lei/ membru de familie: suma decontata de AJPIS este de 100% din valoarea de referință prevăzută de lege
❗Venituri între 200,1 lei – 320 lei: suma decontată de AJPIS este de 90% din valoarea de referință prevăzută de lege
❗ Venituri între 320,1 – 440 lei: suma decontată de AJPIS este de 80% din valoarea de referință prevăzută de lege
❗Venituri între 440,1 – 560lei: suma decontată de AJPIS este de 70% din valoarea de referință prevăzută de lege
❗ Venituri între 560,1 lei – 680,1 lei: suma decontată de AJPIS este de 60% din valoarea de referință prevăzută de lege
❗ Venituri între 680,1lei – 920 lei: suma decontată de AJPIS este de 50% din valoarea de referință prevăzută de lege
❗Venituri între 920,1 lei – 1040 lei: suma decontată de AJPIS este de 40% din valoarea de referință prevăzută de lege
❗ Venituri între 1040,1 lei – 1160 lei: suma decontată de AJPIS este de 30% din valoarea de referință prevăzută de lege
❗Venituri între 1160,1 lei – 1280 lei: suma decontată de AJPIS este de 20% din valoarea de referință prevăzută de lege
❗ Venituri între 1280,1 lei – 1386 lei / membru de familie SAU între 1280,1 lei – 2053 lei pentru persoana singură: suma decontată de AJPIS este de 10% din valoarea de referință prevăzută de lege.
Valoarea de referință în funcție de sistemul de încălzire utilizat:
250 lei/lună pentru gaze naturale
500 lei/ lună pentru energie electrică
320 lei/luna pentru combustibili solizi și/sau petrolieri
Ajutorul pentru consumatorul vulnerabil se acordă numai pentru un singur sistem de încălzire, numai familiilor și/sau persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinței, numai pentru o singură locuință, numai titularului contractului/conventiei individuale încheiate cu furnizorul, numai consumatorilor vulnerabili care nu detin o alta forma de incalzire.
2. Suplimentul pentru energie se adresează familiilor cu venituri nete lunare mai mici de 1.386 lei pe fiecare membru sau persoanele singure care realizează venituri nete lunare până la 2.053 lei. Suplimentul pentru energie se acordă lunar, în sumă fixă, pe toată perioada anului și vizează consumul de energie electrică, de combustibili solizi şi petrolieri și de gaze naturale şi energie termică.
❗ În funcție de sursa enegiei utilizate, se vor putea obține următoarele sume, lunar:
Energie electrică: 30 lei
Gaze naturale: 10 lei
Energie termică: 10 lei
Combustibili solizi/perolieri: 20 lei
Atunci când singura sursă de energie este cea electrică: 70 lei
3. Măsura de compensare se adresează consumatorului casnic care îndeplinește anumite criterii de consum, după cum urmează: energie alaectrică pentru un consum între 150 kwh – 1000kwh (în 5 luni) și gaze naturale pentru un consum cuprins între 80 m3 – 1000 m3 (în 5 luni). Co,pensarea se acordă de către furnizor, direct pe factură, fără a fi necesară depunerea unei cereri.