Infrastructura culturală timișoreană se dezvoltă cu un nou spațiu destinat teatrului
Consiliul Local se va pronunța asupra unui proiect de hotărâre de schimbare a destinației imobilului de pe strada Cuvin nr. 2, unde a funcționat Colegiul Tehnic I.C.Brătianu. Propunerea se referă la schimbarea din spațiu pentru desfășurarea activităților de învățământ preuniversitar de stat în spațiu pentru desfășurarea activităților culturale și trecerea în administrarea Teatrului German de Stat Timișoara pentru o perioadă de 49 de ani.
Imobilul face parte din domeniul public al municipiului Timişoara și este compus din patru corpuri de clădire – hală (cu parter înalt), atelier, cabină poartă și hală cu un etaj – curte betonată, împrejmuire, poartă de acces și teren construit și neconstruit în suprafață de 2283 mp.
Teatrul German de Stat, instituție publică de interes local aflată sub autoritatea Consiliului Local al
Municipiului Timişoara, a solicitat schimbarea destinației și transmiterea în administrare a imobilului pentru amenajarea unei viitoare săli de spectacole, spații de creație și adiacente, cu mențiunea că în această calitate ar suporta cheltuielile de amenajare și întreținere. Teatrul German de Stat își desfășoară activitatea în spații insuficiente și necorespunzător utilate, raportat la nevoile activității de calitate în domeniul teatral la acest moment, în condițiile în care este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai performanți producători de spectacole din România, fapt atestat recent de invitarea sa cu nu mai puțin de trei producții în cadrul Festivalului Național de Teatru, ediția 2021.
„Necesitatea ca Teatrul German de Stat să primească în administrare un imobil pentru o a doua sală de spectacole este una esențială nu doar pentru dezvoltarea instituției, ci și pentru infrastructura de spectacole din Timișoara. Ne dorim ca în viitor noua sală să devină un spațiu deschis, un loc al dialogului între oameni și culturi. Pe termen mediu și lung ne imaginăm ca cele două săli să capete profile distincte în arhitectura stagiunilor: sala istorică, din clădirea Operei, cu intrarea prin str. Alba Iulia, să rămână dedicată preponderent spectacolului clasic, urmând ca noua sală din str. Cuvin să găzduiască cu predilecție spectacolele de teatru contemporan”- Lucian Vărșăndan, directorul Teatrului German de Stat Timișoara
Pentru dezvoltarea instituției de cultură este oportună darea în administrare a clădirilor și terenului, astfel încât după ce TGST refuncționalizează imobilul, să apară un epicentru cultural nou în acea zonă urbană. În anul 2016, Timișoara a câștigat titlul de Capitală Europeană a Culturii, asumându-și revitalizarea și completarea infrastructurii culturale a orașului.
Imobilul, aflat în proprietatea publică a municipiului Timişoara, a devenit disponibil după încetarea activităţii şcolare a Liceului Tehnologic I.C.Brătianu în anul 2008, an din care nu s-au mai școlarizat discipline din domeniul industriei textile și pielăriei. Prin lege, schimbarea destinației bazei materiale și a terenului folosit de instituţiile şi unităţile de învăţământ preuniversitar de stat se poate face după primii 3 ani calendaristici de la întreruperea activităţii educaţionale, de către autorităţile administraţiei publice locale, fără avizul conform al ministrului educaţiei.
Teatrul German de Stat Timișoara este o instituție publică de spectacole din România, finanțată de Consiliul Local al Municipiul Timișoara. Cu un total de 108 posturi și un număr important de colaboratori, teatrul produce între 5 și 7 premiere pe stagiune, jucând în medie în fața a 10.000 spectatori anual.
Proiectul poate fi consultat aici: https://www.primariatm.ro/administratie/consiliul-local/proiecte-de-hotarari/?uid=BBAE0B0F5872F991C225885C00391C1D
Serviciul Comunicare
The post Infrastructura culturală timișoreană se dezvoltă cu un nou spațiu destinat teatrului first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.
Source