? INFORMARE

Primarul orașului Uricani Danut Buhaescu , împreuna cu viceprimarul orașului, angajați ai Serviciului de gospodărire a orașului, reprezentanți si angajați ai ISU Hunedoara, Poliția orașului Uricani, au acționat incepand cu orele 3:30 dimineața in zonele Câmpu lui Neag, Valea de Brazi și in orasul Uricani, afectate de inundațiile puternice , urmare a ploilor torențiale, cu peste 200 litri pe metru pătrat.

Au fost afectate, foarte multe gospodarii, drumuri naționale, județene și locale, cu poduri și podețe rupte, drumuri rupte și altele distruse parțial, mașini și bunuri luate de viitura, etc. Activitățile, de intervenție continuă, avem aduse in zonă forte suplimentare prin grija Prefectului, care a fost prezent in zona , de la primele ore ale dimineții, la fel și Președintele Consiliului județean, cu specialiști din instituțiile pe care le conduc.

Pagubele sunt foarte mari. Echipe de specialiști din primarie, lucrează la evaluări in teren ale pagubelor, care vor întocmi un raport, și va fi înaintat Prefecturii și Consiliului Județean, pentru, măsuri specifice.

? Avem Codul Roșu in continuare pana la ora 24:00 .

Rugăm cetățenii afectaţi de viituri să ne contacteze la linia telefonică pusă la dispoziție la primaria orașului Uricani 0254.511.121, telefon Primar 0722.677.147, echipe de evaluare pentru gospodarii afectate, doamnele Markus Florena tel. 0722.406.913, Moara Iuliana tel. 0787.451.121, Fagas Ariuska tel 0732.906.608, Martinov Valentina tel. 0720.918.836.

Va rugam să respectati recomandările şi solicitările autorităţilor.
#ISUHunedoara #salvamonthd  #ipjhd #apeleromane

Va prezentam adresa primită de la ISU Hunedoara,in urma cu puțin timp, rugam sa nu va panicați, dar trebuie sa luam și măsurile legale necesare, pentru posibile situații grave nedorite.

Rugam sa ascultați numai de autoritățile Statului Redam mai jos adresa. :

Către,
Primăria Petroşani, Petrila, Aninoasa, Vulcan, Lupeni, Uricani
Domnului Primar

​       În contextul avertizării hidrologice COD ROŞU, emisă de ANM Bucureşti pentru Râul Jiu în data de 26.06.2020, orele 12:00-24:00, şi în contextul unei posibile evacuări a populaţiei din zona supusă riscului, vă rog să dispuneţi măsurile necesare în vederea stabilirii locaţiilor de evacuare a populaţiei conform planurilor de evacuare şi transmiterea acestora în regim de urgenţă la ISU Hunedoara prin email [email protected] sau prin fax la nr. 0254/214221 şi 0254/211037.

Totodată, dispuneţi măsuri de suplimentare a personalului propriu pentru informarea populaţiei.

INSPECTOR ŞEF

COLONEL

DEMEAN VIOREL

Aveți încredere in noi, împreuna, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, vom trece și peste asta.

Rugam sa contactați primarul , pentru orice problema gravă ce ar putea apărea, pentru a acționa, in zonele afectate.

Deasemeni personalul primariei la nr tel. ce v-au fost scrise mai sus.

Doamne ajută !!!

Source