Primăria Municipiului Timișoara continuă implementarea proiectului privind centralizarea achizitiilor publice făcute din fonduri de la bugetul local și propune Consiliului Local Timișoara aprobarea înființării Agenției de Achiziții Publice Timișoara sub forma unei societăți comerciale cu răspundere limitată. Municipiul Timișoara a fost selectat de Agenția Națională a Achizițiilor Publice pentru a participa la acest proiect.

Anual, din bugetul local, cheltuielile pentru achiziția de bunuri și servicii se ridică la circa 300 de milioane de lei. 60% din aceste achiziții se derulează de mai multe entități din subordinea CLT. Estimările echipei de proiect arată că în cazul achizițiilor centralizate la o singură entitate, economiile la bugetul local ar fi între 18 și 27 milioane de lei/ anual, într-un scenariu minimal.

Costul operării Agenției este estimat la circa 1,5 milioane lei în primul an de funcționare, ajungând până la circa 3 milioane lei, în al 4-lea an de funcționare. În primii trei ani, Agenția se bazează pe finanțare de la Consiliul Local, sub formă de majorare a capitalului social. De asemenea, Agenția va solicita de la fiecare beneficiar o taxă procentuală aplicată la valoarea achizițiilor derulate, pentru plata serviciilor externalizate. Susținerea de la Consiliul Local va descrește, gradual, pe măsură ce tot mai multe instituții își vor derula procesele de achiziție prin Agenție, astfel încât, preconizăm că din al 4-lea an de funcționare Agenția ar trebui să se autofinanțeze în întregime.

”Noul mod de lucru va genera economii semnificative la bugetul local, de ordinul zecilor milioane de lei. Cum se vor derula achizițiile publice? O singură entitate – noua Agenție – cu personal specializat în achiziții publice va organiza procedurile pentru toate cele 13 instituții: caiete de sarcini mai bine întocmite, criterii de atribuire mai clare și stricte pentru a ne asigura de calitatea produselor și serviciilor cumpărate, conformitate cu legislația pentru a reduce întârzierile. În următorii ani, vorbim practic de reformarea din temelii a sistemului de achiziții publice local”, a spus primarul Dominic Fritz.

Lista utilizatorilor principali ai serviciilor Agenției: Municipiul Timișoara, Direcția Fiscală, Serviciul Public de Administrare a Centrului Regional de Competente și Dezvoltare a Furnizorilor în sectorul Automotive, Sport Club Municipal Timișoara, Poliția Locală, Direcția de Asistență Socială, Serviciul Public Creșe, Centrul de Proiecte, Casa de Cultură, Teatrul Maghiar de Stat Csiki Gergely, Teatrul de Stat German, Filarmonica Banatul, Serviciul Public Asistență Medicală Școlară.

Categoriile de achiziții care vor fi incluse în actul de înființare a Agenției se referă la cheltuieli de funcționare a acestor entități: tehnologia informației, managementul clădirilor de birou/facilităților, servicii profesionale, energie, management birou.

Lista utilizatorilor principali și a categoriilor de achiziții va putea fi modificată și completată ulterior înființării Agenției, prin HCL.

În implementarea proiectului realizat în parteneriat cu Agenția Națională a Achizițiilor Publice, beneficiem de expertiza celor de la Banca Europeană pentru Investiții, Consorțiul Ernst&Young, Agenția Federală pentru Achiziții Publice din Austria și Ramboll Europa de Sud-Est.

Serviciul Comunicare

The post Înființarea Agenției de Achiziții Publice Timișoara, în consultare publică first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source