Municipiul Timişoara are în programul de dezvoltare realizarea obiectivului de investiţii “Reabilitare linii de tramvai şi modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timişoara, Traseul 4, Bulevardul Cetăţii”. Lucrările aferente obiectivului de investiţii, finanţat din bugetul local al municipiului Timişoara, vor începe în data de 28.06.2021, dată de la care  se va închide circulaţia pe bulevardul Cetăţii pe sensul de mers Calea Bogdăneştilor- str. Gheorghe Lazăr, pentru o perioadă de 3(trei) luni. Pe sensul de mers str. Cloşca-Calea Bogdăneştilor se va permite circulaţia în dublu sens, cu câte o bandă pe sens. Timpii de semaforizare din intersecţia bd. Cetăţii- str. Coşca- str. Gheorghe Lazăr se vor ajusta în funcţie de noile restricţii impuse, precum şi de valorile înregistrate în perioada menţionată.

Pentru realizarea acestui obiectiv se impune suspendarea transportului cu tramvaiul pe bd. Cetăţii şi, implicit, pe străzile afectate de lucrări ( str. Coriolan Brediceanu, Calea Bogdăneştilor). Ca atare, se impune devierea transportului cu tramvaiul pe alte rute, începând cu 26.06.2021, astfel:

-Traseu L4: Gara de Nord – Piața Mocioni/Sinaia – Catedrala Mitropolitană – Spitalul de copii- Piața 700- Piața Traian – Fabrica de bere – AEM – Ciarda Roșie și retur pe același traseu.

-Traseu L7a: Bucla Dâmbovița- Piața Mocioni/Sinaia-Piața Sf. Maria-Piața Bălcescu- str. Drubeta – Ana Ipătescu – Bucla Dâmbovița.

-Traseu L7b: Bucla Dâmbovița – Ana Ipătescu – str. Drubeta- Piața Bălcescu-Piața Sf Maria – Piața Mocioni/Sinaia – Bucla Dâmbovița.

Transportul de persoane pe traseul liniei dezafectate se va efectua cu autobuze după cum urmează:

-L4b autobuz Torontal – Piața 700

Traseu dus: Piața 700 – Torontal: str. Gheorghe Dima – str. Gheorghe Lazăr – bd. Cetatii – Calea Torontalului – întoarce la intersecția cu str. Liege și Bucovinei și revine pe Calea Torontalului, sensul spre Piața Consiliul Europei.

Traseu întors: Torontal – Piața 700: Calea Torontalului, după intersecția cu str. Liege – bd. Cetății – str. Gh. Lazar – str. Paris – stânga pe linia de tramvai pe str. Coriolan Brediceanu – stânga pe str. Gheorghe Dima (la Spitalul Militar).

De asemenea, în perioada 01.07.2021-31.07.2021 se va închide circulaţia în intersecţia bd. Cetăţii- Calea Bogdăneştilor- B.P. Haşdeu, rămânând deschisă relaţia Calea Bogdăneştilor- bd. Cetăţii (viraj dreapta) şi relaţia bd. Cetăţii- Calea Bogdăneştilor (viraj stânga). Ca atare, se impune devierea autobuzului care deserveşte traseul de pe Calea Bogdăneştilor, devierea urmând să fie comunicată de Societatea de Transport Public Local Timişoara. Având în vedere că execuţia lucrărilor celor două obiective de investiţii( Bogdăneștilor și Cetății) se suprapun, se justifică scoaterea din funcţiune a instalaţiei de semaforizare din intersecţia bd. Cetăţii- Calea Bogdăneştilor- B. P. Haşdeu, pe o perioadă de o lună începând de la 1.07.2021.

Zona de lucrări pentru proiectul “Reabilitare liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseul 4 – Bulevardul Cetăţii”  cuprinde traseul liniei de tramvai de pe bulevardul Cetăţii, de la intersecţia cu Calea Bogdăneştilor până la intersecția cu Calea Torontalului, inclusiv bucla de întoarcere.

În cadrul lucrărilor, se va moderniza întregul ansamblu rutier şi liniile de tramvai, inclusiv reţelele edilitare stradale, subterane şi supraterane de pe bulevardul Cetăţii, se vor amenaja trotuare, piste pentru biciclete şi zone verzi, va fi modernizată stația de subredresare. Obiectivele sunt reducerea emisiilor de poluanţi și a prafului, scăderea nivelului de zgomot şi creşterea confortului şi siguranţei circulaţiei. Principalii indicatori tehnico-economici:

  • Linie nouă cale dublă tramvai:1,57 km;
  • Carosabil reabilitat(câte 2 benzi pe fiecare sens): 25.800,94 mp;
  • Trotuare reabilitate: 12.291,45 mp;
  • Piste pentru biciclete pe ambele sensuri: 3.590,62 mp;
  • Spaţiu verde: 20.530,79 mp;
  • Staţii tramvai amenajate: 10. 

Traseul liniei de tramvai existente va rămâne același, ca linie de tramvai proprie cu suprastructura căii înierbată, cu spații verzi cu pomi ce încadrează calea de tramvai. Platforma carosabilului va rămâne pe amplasamentul existent.

Contractul de proiectare și execuție a lucrărilor a fost încheiat cu SC Porr Construct SRL, la o valoare de 70 de milioane de lei (70.378.942,40 lei) fără TVA. Ordinul de începere a fost dat în 21.09.2020, durata contractului fiind de 36 luni, din care 6 luni pentru elaborarea documentaţiei faza Proiect Tehnic și 30 luni pentru execuţia lucrărilor.

Proiectul a fost depus spre finanțare prin POR 2014-2020 și se află pe lista de rezervă.

Direcția Comunicare –Relaționare

The post Încep lucrările pe bulevardul Cetății și se impun restricții de circulație first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source