Pe raza municipiului Timișoara, funcționează 4 puncte de colectare, unde cetățenii pot preda gratuit, prin aport voluntar, deșeurile vegetale, din construcții și cele voluminoase de uz casnic.
Cele 4 puncte de colectare sunt situate la adresele:
- Str. Avram Imbroane, nr. 70 (orar: L-V: 9:00-19:00, S: 8:00-16:00);
- Calea Torontalului, nr. 94 (orar: L-V: 9:00-19:00, S: 8:00-16:00);
- Calea Moșniței, nr. 2-4 (orar: L-V: 9:00-19:00, S: 8:00-16:00);
- Str. Ovidiu Cotruș, nr. 201 (orar: L-V: 9:00-17:00, S: 8:00-16:00).
În aceste locații, cetățenii pot transporta și preda gratuit, în baza actului de identitate, următoarele cantități de deșeuri:
- 3 mc/lună deșeuri vegetale, cu recomandarea ca frunzele și iarba să fie depozitate în saci, iar crengile tăiate la aproximativ 50 cm;
- 5 mc/lună deșeuri voluminoase de uz casnic, cu recomandarea demontării / dezasamblării deșeurilor voluminoase de uz casnic;
- 1 mc/lună deșeuri provenite din locuințe, generate de activități de reparații și amenajări interioare, din construcții și demolări, cu recomandarea ca acestea să fie depozitate în saci rezistenți.
Preluarea acestor cantități la punctele de colectare se realizează în baza HCL 405/2019, privind aprobarea planului de prevenire și măsuri pentru evitarea și reducerea cantităților de deșeuri abandonate pe domeniul public de pe raza municipiului Timișoara.
Adresăm, pe această cale, încă un apel timișorenilor de a contribui la păstrarea curățeniei în spațiile publice, având posibilitatea ca, printr-un efort minim să predea deșeurile la punctele autorizate și să nu le abandoneze pe domeniul public. Abandonarea deșeurilor în locuri neautorizate este o problemă de sănătate publică și este sancționată contravențional, iar responsabilitatea păstrării unui mediu curat și a unor condiții civilizate în spațiul urban ne revine tuturor.
Serviciul Comunicare
The post În Timișoara, deșeurile pot fi predate gratuit la punctele de colectare first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.
Source