The post Girație provizorie și schimbarea sensului de circulație pe bulevardul Cetății first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.
SourcePrimii care va ofera absolut toate stirile
Girație provizorie și schimbarea sensului de circulație pe bulevardul Cetății
Primăria Timişoara are în programul de dezvoltare realizarea obiectivului de investiţii “Reabilitare linii de tramvai şi modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timişoara, Traseul 4, Bulevardul Cetăţii”.
Lucrările aferente acestui obiectiv de investiţii, finanţat din bugetul local, continuă și generează modificări în circulația rutieră.
Astfel, se vor executa lucrări de refacere a terasamentulului căii de rulare a tramvaiului, înlocuirea șinelor și montajul cablurilor în intersecția str. Gheorghe Lazăr – bd. Cetății – str. Cloșca, începând cu data de 27.06.2022 (ora 9) până în data de 28.11.2022.
Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a circulației rutiere în această intersecție se va amenaja o girație provizorie pe perioada lucrărilor, instalațiile de semaforizare funcționând pe intermitent.
De asemenea, în perioada menționată traficul va fi dirijat de pe partea stângă pe partea dreaptă a bulevardului Cetății dinspre str. Gheorghe Lazăr spre Calea Torontalului, iar pe partea stângă a bulevardului Cetății se va circula în regim de sens unic de la str. Gheorghe Lazăr până la intersecția cu str. Matei Basarab.
Pentru o mai bună exemplificare anexăm și planurile avizate în Comisia de Circulație de la nivelul municipiului.
Biroul Transport
The post Girație provizorie și schimbarea sensului de circulație pe bulevardul Cetății first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.
Source