S-a născut în comuna Borca din județul Neamț. A început cursurile școlii primare în comuna natală și le-a terminat în comuna Dubrovăț, județul Iași, unde tatăl său fusese mutat în interes de serviciu. În 1918, tatăl său este mutat din nou în interes de serviciu la Bacău, unde Gheorghe a urmat cursurile liceului din localitate, până la absolvire (1926). În același an a fost student la Facultatea de Electrotehnică (Politehnica din București). În paralel cu studiile la Politehnică urmează și Facultatea de Matematică, la Universitatea din București. În 1932, Gheorghe Cartianu a obținut titlul de diplomat inginer al Școlii Politehnice din București, Secția electrotehnică. În anul 1968 a obținut titlul de doctor inginer cu lucrarea „Modulația de frecvență”, iar în 1970 a devenit doctor docent.
Din anul 1933, inginerul Gheorghe Cartianu a fost angajat de Societatea de Radiodifuziune, pentru a lucra la Studioul București și la stația de emisie Otopeni. Un an mai târziu, 1934, a fost solicitat de profesorul Ernest Abason să preia postul de asistent la cursurile de matematici speciale și geometrie descriptivă în Școala Politehnică. În același timp profesorul Tudor Tănăsescu l-a solicitat și ca asistent la cursul nou înființat de radiotelecomunicații.
În anul 1937, a renunțat la postul de la Societatea de Radiodifuziune și a rămas ca asistent la Catedra de Radiocomunicații, dedicându-se cercetării, proiectând și realizând mai multe instalații. În 1940 a publicat o serie de articole privind stabilitatea sistemelor electrice liniare și neliniare, prin care a formulat noul criteriu de stabilitate, cunoscut sub numele de „Criteriul Cartianu-Loewe”. În același an a devenit colaboratorul unor reviste ca: L’Onde Electrique, Electronics Letters, Annales des eletrocommunication.
Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în reviste românești ca: Telecomunicații, Buletinul Institutului Politehnic din București, Memorii și Monografii ale Academiei Române.
Continuând activitatea didactică, în anul 1948, a fost avansat conferențiar la Catedra de radiocomunicații și a predat disciplinele linii și antene, aparate și instalații de radiotehnică și electricitate. În 1949, a realizat prima legătură cu radiorelee din țară, între studiourile din București și stația de emisie Tâncăbești, utilizând o stație de emisie de concepție proprie. În anul 1951, a construit o instalație originală cu care a efectuat emisiuni și recepții pe unde ultrascurte cu modulație de frecvență, demonstrând superioritatea acestora față de modulația de amplitudine. În 1952 a fost numit șef al Catedrei de radiocomunicații și a predat cursul de bazele radiotehnicii. În anul 1963 a fost ales membru corespondent al Academiei.
The post Gheorghe Cartianu – Popescu first appeared on Website primăria Borca județul Neamț.