Familiile și persoanele din comuna Roșia, aflate în categoria persoanelor vulnerabile din punct de vedere energetic: pensionari, persoane cu handicap, persoane și familii cu venituri mici pot afla dacă se află pe lista la eligibilitate la telefon: 0269- 582.301.
Etapele de derulare a programului RePowerEU în România sunt următoarele:
Etapa 1.A – perioada de depunere a proiectelor: 02.12.2024- 03.02.2025 Consumatorii vulnerabili de energie (așa cum sunt definiți în Legea nr. 226/2021) care nu dețin sistem de energie regenerabilă.
Etapa 1.B – perioada de depunere a proiectelor: 02.12.2024- 10.01.2025 Populația generală, inclusiv consumatorii vulnerabili, pentru instalarea de sisteme de stocare a energiei electrice de cel puțin 5 kW.
REPowerEU Investiția 7, Axa 1 – perioada de depunere a proiectelor 02.12.2024- 03.02.2025 Renovare ce vizează eficiența energetică combinată cu instalarea de panouri solare pe clădirile rezidențiale unifamiliale, numai pentru gospodăriile sărace din punct de vedere energetic și pentru consumatorii de energie vulnerabili.