Festivalul „Pleșuva” – ediția a II-a

Un eveniment la înălțime, la propriu și la figurat

 

Ediția a doua a Festivalului „Pleșuva” a avut loc la Comarnic, în perioada 12-14 August, în zona Canton Mezdrea, la peste 1000 metri altitudine, evenimentul fiind organizat de Laboratorul de Sunete si Primăria Comarnic.

Cele trei zile de festival au adus în fața oamenilor muzică pentru toate gusturile: house, disco, tehno și tradițional românească.

În prima seară, formația „Baradache” a deschis atmosfera de petrecere cu un program de muzică tradițională, atmosferă întreținută ulterior de DJ pe parcursul întregii seri.

În cea de-a doua zi, o multitudine de DJ și Mc au continuat să încânte publicul participant, spectatorii petrecând pe cele mai frumoase beat-uri, până în zorii dimineții.

Ziua de Duminică a fost rezervată folclorului și muzicii de petrecere. Evenimentul a fost deschis de către Formatia „Crina și Dan Coreeanu”, iar apoi cele mai tinere voci ale orașului au bucurat sufletul publicului: este vorba despre artistele Giulia Moaca, Daria Moraru și Mihaela Arsene. Ziua s-a încheiat, în forță, cu o serie de formații locale care au ridicat, inevitabil, spectatorii la dans și au încins atmosfera până duminică seara.

Din fericire, și vremea a ținut cu organizatorii în toate cele 3 zile de festival și aceștia s-au declarat recunoscători pentru că s-a reușit realizarea acestui eveniment. Totul cu aportul inestimabil al oamenilor prezenți, mai precis al echipei de barmani „Fabrique”. Mulțumirile organizatorului principal, Andrei Păunescu, s-au îndreptat, evident, și către partenerii acestui proiect: Primăria Comarnic, Smartgen, Cutiuța cu Dulceață, Scorpion KING FIREWORKS, Anelisa împreuna cu Faimosul Urs Panda sau SPS SECURITY pentru siguranța oferită în cele 3 zile de festival.

 

Un material de Alina Bunghez și Andrei Păunescu

Source