18.10.2023

Noul Plan Urbanistic General (PUG) al Timișoarei a fost aprobat marți, 17 octombrie 2023, în cadrul ședinței de plen a Consiliului Local. Prin această documentație complexă sunt stabilite regulile de urbanism pentru întregul oraș, acolo unde nu există alte Planuri Urbanistice Zonale, precum și direcțiile majore de dezvoltare a orașului. Administrația locală aduce prin noul PUG reguli pentru o dezvoltare armonioasă, coerentă și durabilă. 

„Acest proiect a văzut trei primari și patru consilii locale. Noi suntem cei care au onoarea să ducă acest document la bun sfârșit și să facă posibil un nou început în planificarea strategică a orașului. Acum trei ani, când am venit eu în primărie, PUG-ul era «blocat», iar contractul a fost suspendat. Au lipsit trei avize importante. În ultimii doi ani, domnul arhitect șef, Gabriel Almăjan, împreună cu proiectanții și cu echipa de la Direcția de Urbanism au lucrat foarte mult ca să rezolve aceste probleme”, a spus primarul Dominic Fritz.

Printre obiectivele principale ale noului PUG se numără corectarea reglementărilor anterioare, care au fost fie insuficiente, fie au dus la o dezvoltare necorelată și lipsită de armonie. Au fost introduse reguli clare și detaliate pentru toți, astfel încât procesul de avizare a proiectelor mai puțin complexe să fie simplificat.

„Acum avem o bază foarte bună, care poate fi îmbunătățită și actualizată periodic. În același timp, noul PUG vine cu o simplificare birocratică pentru cei care vor să investească în Timișoara. Unele investiții se pot face fără PUZ, direct prin autorizație de construire, mai ales pentru proiecte rezidențiale de mărime medie. Mă bucur că acest proiect a trecut cu voturile tuturor celor trei partide mari din Consiliul Local Timișoara, USR, PNL și PSD. Există totuși un consens responsabil pentru o dezvoltare sănătoasă a Timișoarei”, a mai declarat primarul Dominic Fritz.

Ultimul Plan Urbanistic General a fost aprobat în urmă cu 21 de ani, prin HCL 157/2002 și s-a bazat pe date urbanistice din anul 1993.  Termenul de valabilitate inițial a fost de 5 ani și a fost extins de mai multe ori. Ultimul termen de valabilitate ar fi fost decembrie 2023. După ședința de Consiliu Local de ieri, Timișoara are un nou Plan Urbanistic General, primul în format digital.

Noul PUG este disponibil aici: https://beta.primariatm.ro/plan-urbanistic-general-2023.

Serviciul Comunicare

The post După mai bine de 20 de ani, Timișoara are un nou Plan Urbanistic General.
Primarul Dominic Fritz: „Timișoara se va dezvolta mai armonios”
first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source