În ziua în care Rusia ataca Ucraina, dând startul unui război agresiv și nelegitim, pe 24 februarie 2022 România sărbătorea ziua tradițională a iubirii, „Dragobetele”. Ocazie pentru mulți locuitori ai orașului nostru de a-și manifesta iubirea autentică prin gesturi gratuite de iubire, printr-o vorbă bună sau, de ce nu, o glumă de sezon.

Ziua lui Dragobete, zeul tinereţii, al veseliei şi al iubirii are origini străvechi. Dragobete este un personaj preluat de la vechii daci şi transformat ulterior într-un protector al tinerilor şi patron al iubirii. Urmând firul anumitor legende populare, se pare că Dragobete (numit şi “Cap de primăvară”, “Năvalnicul” sau “Logodnicul Păsărilor”) nu era nimeni altul decât fiul babei Dochia, un flăcău extrem de chipeş şi iubăreţ, care seducea femeile ce îi ieşeau în cale. Dragobete a rămas însă până în ziua de astăzi ca simbolul suprem al dragostei autohtone.

Sărbătoarea Dragobetelui are o simbolistică bogată şi interesantă, ne spun specialiștii în etnografie: „Dragobetele îngemănează în esenţa sa atât începutul, cât şi sfârşitul – începutul unui nou anotimp şi al reînsufleţirii naturii, sfârşitul desfătărilor lumeşti căci începe Postul Sfânt al Paştelui.

Primăria Comarnic și Casa de Cultură a orașului au organizat cu această ocazie, Vineri 25 februarie, un spectacol de muzică, dans, teatru și multă voie bună, ai cărui protagoniști au fost elevii care frecventează cursurile Asociației „Centrul Cultural Comarnic 2016”. Zeci de copii și părinți au participat la eveniment, dornici să simtă din nou emoțiile pozitive ce poartă în spate multe ore de repetiții și sudoare.

Cum tinerii artiști se pregătiseră intens pentru reluarea sezonului de spectacole, s-a decis ca manifestarea dedicată Dragobetelui să nu fie amânată. Ci din contră, să fie motiv de bucurie și prietenie în vremurile tulburi pe care le trăim în această perioadă. Iar cei mai mici comărniceni să fie protejați, fie și pentru o seară, de informațiile îngrijorătoare ce veneau dinspre vecinii ucrainieni, atacați înainte de crăpatul zorilor de mastodontul sovietic. 

S-a cântat, s-a dansat, s-a râs mult la scenetele clubului de teatru nou înființat, și –  cum altfel într-o zi dedicată iubirii – s-au făcut declarații de dragoste. Tinerii îndrăgostiți au primit apoi diplome care să ateste iubirea ce și-o poartă și care urmează să treacă de-acum și proba timpului.

Următorul eveniment cultural-artistic organizat cu sprijinul tinerilor talentați din Comarnic va fi „Pentru tine, dragă mamă!”, un spectacol dedicat doamnelor și domnișoarelor din localitate, în semn de respect pentru cele mai delicate și, totodată, cele mai puternice ființe din lume. Acesta va avea loc pe 11 martie 2022, la Casa de Cultură Comarnic.

În altă ordine de idei, Primăria Comarnic pregătește o campanie umanitară destinată strângerii de donații pentru a veni în sprijinul refugiaților ucraineni care au reușit să fugă de ororile războiului și să treacă granița spre România. Mai multe detalii despre acest apel umanitar vor fi făcute publice săptămâna aceasta.

 

Alina Bunghez

Source