Căci în România dacă faci un lucru banal, cum ar fi să aplici legea, stârnești tot mușuroiul. În clipa în care alegi să deschizi un sertar care trebuia lăsat cu praful pe el, se declanșează alarmele. Da, nu e ușor să publici un raport și să arăți ce toată lumea știa, dar nimeni nu voia să documenteze. Nu e ușor să spui că o instituție nu mai poate fi condusă pe viață, că trebuie criterii, evaluare, responsabilitate. Am văzut ce înseamnă anii de complicitate și tăcere: construcții ilegale pe teren public, exploatări tolerate, controale formale, funcții transformate în privilegii. Pe hârtie aveam reguli. În realitate aveam numai excepții.
Când am publicat raportul despre litoral și am arătat negru pe alb câte construcții ilegale sunt pe terenul statului, am făcut-o pentru că nu poți vorbi despre soluții până nu scoți la iveală murdăria.
Când am spus că instituțiile nu mai pot fi conduse „pe viață” și am introdus criterii de performanță, nu am făcut-o pentru că mai aveam chef eu să mai plătesc un cost. Am făcut-o pentru că un stat nu poate funcționa pe inerție și privilegii.
Când am decis ca filmările Gărzii de Mediu să fie probe în instanță, mesajul a fost simplu: legea nu mai este o cârpă cu care șmecherii șterg pe jos.
Când am pornit reformele de la Romsilva știam ce găsesc acolo. Adevărate moșii, cu moșieri care s-au obișnuit să lucrez!e doar după regulile lor.
Dar ce alternativă avem? Să amânăm încă un an, încă un mandat, încă o generație reforma?
Curajul pentru reforme înseamnă să alegi costul personal, ca om politic. Înseamnă să accepți că vei fi atacat, dar să nu renunți. Reforma adevărată nu e revoluție de o noapte. Cere timp, cere explicații, cere lupte.
Dacă vrem o Românie dreaptă, trebuie să acceptăm că reforma nu e o etapă. E un drum lung. Și abia l-am început, în câteva luni. Datoria noastră astăzi este să ne asigurăm că acesta nu este doar un episod de reformă, ci un efort pe termen lung.
Și dacă prețul este să fiu eu atacată și să plătesc acest cost, să aveți toată încrederea că nu am nicio ezitare să mi-l asum.
Diana Buzoianu