Timișoara, 14 octombrie 2021 –Un nou serviciu gratuit de preluare a DEEE de la domiciliu în municipiul Timisoara, în cadrul campaniei de mediu denumită generic „Curățenia municipiului nostru începe din casele noastre!”

14 octombrie este Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice! Cu această ocazie, Primăria Municipiului Timișoara în colaborare cu Asociaţia  CASUS (cu drept de folosință a mărcii înregistrate ECOARENA) dă startul campaniei pentru colectarea deșeurilor electrice și eletrocasnice.

Pentru comenzi de preluare gratuită a deșeurilor electrice și electrocasnice de la domiciliu, peroanele fizice vor putea apela  zilnic, de luni până vineri,  numărul de telefon 0751.302.120 sau 0800.444.800 (serviciu gratuit) între orele 9-17!

Până pe 24 noiembrie vă puteți debarasa rapid și gratuit, cu un simplu telefon, de orice aparate electrice vechi sau defecte, grele sau voluminoase și aveți șansa de a câștiga premii la tombola ce va avea loc în 24 noiembrie.

Echipa Serviciului de colectare permanentă a deșeurilor electrice Timișoara asigură colectarea gratuită a acestor deșeuri electrice și transportul în siguranță către fabricile de reciclare acreditate după standarde europene, acolo unde aceste deșeuri vor fi tratate și reciclate conform normelor de mediu.

Răspunde pozitiv la colectarea și reciclarea aparatelor electrice vechi sau uzate ! Contribui astfel la protecția mediului și la economisirea resurselor Pământului. Și la curățenia cmunității noastre.

În plus, participând la această acțiune de colectare, ai șansa să câștigi unul dintre premiile oferite prin tragere la sorți:

10 bucăți fier de călcat;

10 bucăți blender de bucătărie;

5 bucăți uscător păr;

2 bucăți mașini de găurit;

2 bucăți polizor unghiular;

1 bucată aspirator cu sac.

Tragerea la sorți a câștigătorilor va avea loc pe 24 noiembrie, la ora 12.00, online pe pagina de facebook:

https://www.facebook.com/ECOarena-100968504709125/

Pentru detalii și informații despre campanie cei interesaţi pot lua legătura cu reprezentantul Serviciului de colectare permanentă a deșeurilor electrice Timișoara, la  telefon  0751320120 sau accesand site-ul www.ecoarena.ro

Contăm într-o largă participare a locuitorilor din Municipiul Timişoara la această acţiune.

The post Curățenia Timișoarei începe de acasă! first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source