Cultură și istorie locală sub brazii vechiului Schit Lespezi de la Posada…
În luna iulie a fiecărui an, de ceva vreme încoace, vechiul Schit „Lespezi” de la Posada – monument istoric de importanță națională – devine gazdă pentru un eveniment cultural valoros, organizat de autoritățile locale din Comarnic în parteneriat cu artiști și oameni de cultură.
În 2023, în zi de sărbătoare a Sfântului Proroc Ilie, ne-am adunat din nou sub bradul falnic din curtea Schitului, pentru a puncta importanța vieții culturale pentru comunitatea noastră, dar și pentru a celebra talentul scriitoricesc al unor poeți și scriitori, contemporani sau nu, legați în viață sau după moarte, de Comarnic.
S-au recitat poezii, s-au interpretat balade la chitară, s-au povestit lucruri mai mult sau mai puțin știute despre istoria acestei așezări binecuvântate de Dumnezeu, s-a trăit în pace și tihnă sufletească, preț de câteva ore, așa cum le stă bine oamenilor cu iubire de cultură și tradiție. Și s-au transmis mai departe talentul și inspirația, să le fie de ajutor generațiilor mai tinere, căci ușor se uită binele în lume și greu se păstrează memoria celor ce au trăit în și pentru aceste locuri!
”Va veni o vreme când acest popor român, care n-a fost cunoscut până acum, va fi luat în seamă… Din această ţară, trecută sub tăcere, vor răsuna cântece şi muzică, neamul acesta va renaşte după un mileniu de existenţă şi lumea se va mira ca de o minune să afle, în sfârşit, tot ceea ce el posedă din conştiinţa universală“, scria Martha Bibescu, principesa care a marcat pe veci zona Comarnicului, în cartea sa: “Izvor, Țara Sălciilor”, lucrare considerată o adevărată odă închinată pământului natal, ţăranului şi tradiţiilor poporului român.
Alina Bunghez
The post Cultură și istorie locală sub brazii vechiului Schit Lespezi de la Posada… appeared first on Primaria Comarnic – Judetul Prahova.