Comunitatea din Odobești a marcat un moment important prin inaugurarea oficială a Creșei „Sfânta Ana”, prima creșă construită în oraș, un proiect mult așteptat de părinți și dedicat celor mai mici membri ai comunității.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, domnul Cseke Attila, a președintelui Consiliului Județean Vrancea, domnul Nicușor Halici, precum și a primarului orașului Odobești, Daniel Nicolaș, alături de reprezentanți ai autorităților locale și județene.
Creșa „Sfânta Ana” a fost realizată prin Compania Națională de Investiții (CNI), pe baza unui proiect tip modern, care oferă condiții sigure, prietenoase și adaptate nevoilor copiilor. Proiectul de tip creșă medie are o capacitate de aproximativ 70 de copii, organizați în mai multe grupe, și include spații generoase pentru activități educative, odihnă și joacă, precum și dotări conforme cu toate normele sanitare și de siguranță în vigoare.
Momentul inaugurării a fost onorat de prezența părintelui protopop de Focșani, pr. Aurel Boțan, a conducerii Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, a directorilor unităților de învățământ din Odobești, precum și a consilierilor locali, care au susținut și sprijinit realizarea acestui proiect. Creșa „Sfânta Ana” reprezintă mai mult decât o clădire nouă, fiind o investiție strategică în viitorul orașului Odobești, un sprijin real pentru familiile tinere și un pas important în dezvoltarea serviciilor educaționale și sociale la nivel local.
Primăria Orașului Odobești, prin primarul Daniel Nicolaș, își reafirmă angajamentul de a continua proiectele de dezvoltare cu responsabilitate și determinare, pentru a crea condiții mai bune de viață pentru toți cetățenii, cu accent pe educația timpurie și sprijinirea familiilor.
https://www.facebook.com/reel/1827846861230103
The post Creșa „Sfânta Ana” din Odobești, inaugurată oficial – investiție strategică pentru viitorul copiilor first appeared on Primaria Odobesti. Source