DISPOZIȚIA NR. 871
din 5 octombrie 2021
privind convocarea Consiliului Local al Municipiului
Focşani în şedinţă extraordinară, pentru data de 11 octombrie 2021
Primarul Municipiului Focşani,
Având în vedere prevederile art. 133 alin. (2) lit. a), art. 134 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
D I S P U N E :
Art. 1. Convocarea Consiliului Local al Municipiului Focşani, în şedinţă extraordinară pentru data de 11 octombrie 2021, ora 10,00, ședință cu participarea fizică a consilierilor locali, la sediul Primăriei municipiului Focșani din bdul. Dimitrie Cantemir nr. 1 bis.
Art. 2 Proiectul ordinii de zi a ședinței extraordinare a Consiliului local al municipiului Focșani din data de 11 octombrie 2021 este prezentat în Anexa care face parte integrantă din dispoziție.
Art. 3 (1) Proiectele de hotărâre înscrise la nr. 1-2, 7 în Anexa la dispoziție au fost avizate de Comisia de buget și administrație publică.
(2) Proiectul de hotărâre înscris la nr. 5 în Anexa la dispoziție a fost avizat de Comisia de urbanism și agricultură.
(3) Proiectul de hotărâre înscris la nr. 6 în Anexa la dispoziție a fost trimis spre avizare Comisiei de buget și administrație publică.
(4) Proiectele de hotărâre înscrise la nr. 3,4 în Anexa la dispoziție au fost trimise spre avizare Comisiei de urbanism și agricultură.
Art. 4 Materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi Anexă la prezenta dispoziție sunt parte componentă a dosarului special al ședinței Consiliului local al municipiului Focșani din data de 11 octombrie 2021.
Art. 5 Dispoziția primarului, însoțită de proiectul ordinii de zi și materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi se pun la dispoziția consilierilor locali în format electronic, prin e-mail.
Art. 6 Membrii Consiliului local al municipiului Focșani sunt invitați să formuleze și să depună amendamente asupra proiectelor de hotărâre.
Art. 7 Prevederile prezentei dispoziţii vor fi comunicate celor interesaţi de Secretarul general al municipiului Focşani prin Serviciul administraţie publică locală, agricultură.
PRIMAR,
Cristi Valentin Misăilă
ROMÂNIA Anexa la Dispoziția nr. 871/2021 JUDEŢUL VRANCEA
MUNICIPIUL FOCŞANI
PRIMAR
Proiectul ordinii de zi
al ședinței extraordinare a Consiliului local al municipiului Focșani ce va
avea loc în data de 11 octombrie, ora 10,00 ședință desfășurată
cu participarea fizică a consilierilor locali, la sediul Primăriei
municipiului Focșani din bdul. Dimitrie Cantemir nr. 1 bis
1. proiect de hotărâre privind adoptarea unor măsuri privind demararea procedurii de selecție pentru funcțiile de membri ai Consiliului de administrație la Societatea PARKING Focșani S.A.;
Inițiator, Primar, Cristi Valentin Misăilă
2. proiect de hotărâre privind aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli al PARKING FOCȘANI pe anul 2021 și estimat pe următorii 2 ani;
Inițiator, Primar, Cristi Valentin Misăilă
3. proiect de hotărâre privind aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a serviciului public de administrare, întreținere și exploatare a parcărilor ce aparțin domeniului public și privat al municipiului Focșani; Inițiator, Primar, Cristi Valentin Misăilă
4. proiect de hotărâre privind aprobarea regulamentului de organizare și efectuare a activităților de blocare, ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate/parcate neregulamentar pe raza teritorială a municipiului Focșani; Inițiator, Primar, Cristi Valentin Misăilă
5. proiect de hotărâre pentru completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Consiliului local nr. 59/2007 privind aprobarea inventarierii și clasificării parcărilor și locurilor de parcare din municipiul Focșani, cu modificările și completările ulterioare;
Inițiator, Primar, Cristi Valentin Misăilă
6. proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Focșani nr. 414/2020 privind aprobarea tarifelor practicate și a prețurilor de pornire la licitație pentru închirierea unor bunuri, utilizate în desfășurarea activității, începând cu anul 2021 de către Societatea Administrația Piețelor Focșani S.A., cu modificările și completările ulterioare;
Inițiator, Primar, Cristi Valentin Misăilă
7. proiect de hotărâre privind aprobarea procedurii și a criteriilor pentru concursul organizat în vederea numirii directorului gradul II la Clubul Sportiv Municipal Focșani 2007; Inițiator, Primar, Cristi Valentin Misăilă
PRIMAR,
Cristi Valentin Misăilă
Avizat
Secretar general al municipiului Focșani
Marta-Carmen Ghiuță