- În atenția cetățenilor municipiului Turnu Măgurele –
Aduc la cunoștința publicului interesat faptul că în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.146 din 25.02.2026 a fost publicată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.7 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale. Una din prevederile acestei ordonanțe de urgență se referă și la modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc.
În acest sens, având în vedere prevederile Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, în data de 12.03.2026, consilierii locali din cadrul Consiliul local al municipiului Turnu Măgurele, au purtat discuții pe marginea noilor modificări legislative legate de obținerea autorizației de funcționare a operatorilor de jocuri de noroc.
Cetățenii municipiului nostru trebuie să știe faptul că în prezent consiliul local ca autoritate deliberativă, decide prin hotărâre dacă pe teritoriul municipiului Turnu Măgurele, se pot sau nu desfășura activități de jocuri de noroc.
Este necesară și o consultare a publicului interesat fiind vorba de adoptarea unui act normativ la nivel de municipiu, iar în prezent desfășoară activitate de jocuri de noroc (loto, pariuri sportive și slot-machine) un număr de 12 operatori care au creat 30 de locuri de muncă.
De menționat este și faptul că obținerea autorizației de funcționare a acestor operatori de jocuri de noroc depinde de achitarea unei taxe locale calculată în funcție de suprafața locației în care se desfășoară activitatea de jocuri de noroc, în concret o sumă de bani care o putem atrage ca venit la bugetul local în vederea realizării anumitor investiții.
De asemenea, tot consiliul local al municipiului Turnu Măgurele aprobă prin hotărâre și Regulamentul în baza căruia vor desfășura activitatea acești operatori de jocuri de noroc, astfel încât raportat la prioritățile de dezvoltare locală, a normelor de protecție a ordinii și a sănătății și siguranței publice, cetățenii interesați pot înainta propuneri, sugestii sau opinii în termen de 10 zile calendaristice, respectiv până cel mai târziu data de 27.03.2026, pe adresa de e-mail: [email protected] sau pagina de facebook Primăria Turnu Măgurele
Principiul transparenței decizionale reprezintă un factor cheie la nivelul autorităților administrației publice locale în găsirea și luarea unor decizii cât mai corecte din punct de vedere economic și social, dar și din perspectiva respectării normelor de protecție a ordinii și a sănătății și siguranței publice, consultarea publicului interesat coroborat cu o nouă întâlnire a autorității deliberative fiind esențiale în promovarea unui act administrativ pe deplin argumentat în ceea ce privește desfășurarea activităților de jocuri de noroc pe raza municipiului nostru.
PRIMAR,
CUCLEA DĂNUȚ